Echipa de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit prompt. Una dintre casele nou construite pe raza comunei a fost cuprinsă de flăcări. În noaptea de 3 spre 4 iulie, pe strada Semenic, la imobilul aparţinând lui Titus Curelaru, a izbucnit un incendiu. Recent ei au fost surprinşi o scrisoare de mulţumire.
Incendiu puternic, miercuri, pe strada Ion Ionescu de la Brad din Timişoara. Capul tractor al unui autocamion a fost mistuit de flăcări înalte de câţiva metri, în curtea unei societăţi comerciale.
Incendiu devastator, în noaptea de luni spre marţi, în comuna Moşniţa Nouă din judeţul Timis. Flăcări puternice au distrus o locuinţă în numai o oră. Totul, spun pompierii, a plecat de la un scurtcircuit la instalaţia electrică.
Panică în complexul comercial Euro din Timişoara. Angajaţii centrului comercial au dat alarma, după ce au observat flăcări pe acoperiş. La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de pompieri.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.