Criza apei din județul Prahova, care a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă la finalul lunii noiembrie, ridică semne de întrebare privind siguranța alimentării cu apă în România. La Timișoara, un astfel de scenariu poate fi evitat, susține directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, care pune situația din Prahova pe seama unui management deficitar al resurselor.
O delegație din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, condusă de secretarul de stat Vasile-Cristian Roman, a ajuns la Aquatim. Directorul general al companiei de apă, Ilie Vlaicu, a prezentat stadiul de implementare a proiectului de investiții derulat de către Aquatim și finanțat din fonduri europene.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar o șoferiță a rămas blocată într-unul. Pompierii au intervenit. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
1
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal UPDATE 2. Traficul va fi reluat în jurul orei 14
Ştiri din Timiș
La cinci săptămâni de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.