Conflictul dintre Poli şi Rapid naşte pasiuni tot mai mari. Marian Iancu, patronul Timişoarei, cunoscut simpatizant al giuleştenilor, nu e de acord cu poziţia ligii suporterilor bucureşteni.
Marian Iancu atacă. Confruntat cu contestarea antrenorului Ioan Ovidiu Sabău de către public, Iancu a vrut să le ofere şi veşti bune fanilor alb-violeţi. Patronul lui Poli, Marian Iancu, susţine că doar timpul mai desparte clubul de redobândirea istoriei, iar cei vinovaţi de „furtul” acesteia vor răspunde
Cele trei puncte din meciul cu Iaşiul l-au făcut mai prietenos pe finanţatorul Marian Iancu. El susţine în continuare că Poli nu are stofă de campioană dar, de această dată, nu a mai luat jucătorii la rost.
Conflict între Marian Iancu şi Gabi Balint. Poli Timişoara va fi nevoită să-i plătească fostului antrenor Gabi Balint suma de 45.000 de euro. Problemele au apărut după plecarea fostului antrenor, care a reclamat clubul la instanţele fotbalistice, solicitând plata unor despăgubiri.
Negocieri eşuate la FC Timişoara. Patronul lui Poli, Marian Iancu, a anunţat luni decizia sa referitoare la prelungirea contractelor pentru Artiom şi Arman Karamian.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.