Vizita de ieri a înaltelor oficialităţi
chineze la Deva i-a dat idei preşedintelui Consiliului
Judeţean Hunedoara. Mircea Moloţ, care şi-a
amintit de performanţele în muncă ale
angajaţilor chinezi.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean
Hunedoara şi prefect al judeţului în anii
1990-1992, Costel Alic a fost numit, ieri, în
funcţia de director al Electrocentrale Deva.
Aproximativ 200 de învăţători si
institutori din judeţele Hunedoara si Timiş s-au
întâlnit, astăzi, la sediul
Inspectoratului Şcolar Hunedoara.
Învăţătorii din Timiă au fost
primiţi de hunedoreni cu pâine şi sare, dar
şi cu o frumoasă expoziţie de materiale
didactice, lucruri artistice şi plastice,
cărţi şi reviste.
Elevii şi profesorii hunedoreni, pasionaţi de
ştiinţe ale naturii, pot participa, în data
de 16 mai, la festivalul naţional de
ştiinţă şi tehnologie. Evenimentul se
va desfăşura la Cluj Napoca iar tema din acest an
este „Descoperă Universul”.
Colegiul Economic Hermes din Petroşani
organizează, mâine, cea de-a cincea ediţie
a Simpozionului Judeţean „Pădurea şi
Mediul”. Simpozionul se desfăşoară
în cadrul proiectului educaţional „Lunii
pădurii” şi îşi propune să
stimuleze comportamentul elevilor pentru protejarea
mediului înconjurător, pentru ocrotirea
pădurii în special şi formarea unui
comportament ecologic.
Azi în Timișoara
Marți, 10 martie, puteți merge la o dublă lansare de carte, la teatru, la expoziții sau să vă jucați remi în oraș.
Cinema
Festivalul de film italian Visuali Italiane revine la finalul lunii martie pe ecranele din oraș cu o selecție de producții recente, prezentate în premieră. La Timișoara, proiecțiile vor avea loc între 27 și 29 martie, la Cinema Studio.
Lugoj
Lugojul, pe podiumul național. Luca Zanfir a cucerit argintul la proba de 60 m de la Naționalele U20
Sprinterul Luca Zanfir a câștigat argintul la 60 m la Campionatul Național U20 în sală, la doar 0,003 secunde de aur. Cu o săptămână înainte devenise vicecampion național la tineret, confirmându-și statutul de unul dintre cei mai promițători tineri sprinteri din România.
Capitală Culturală
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.
Capitală Culturală
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.
Turism
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.
Ştiri din Timiș
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
4