Un tânăr, în vârstă de 19 ani,
din Lupeni, a avut nevoie de intervenţia
salvamontiştilor şi a unui echipaj SMURD pentru a
ajunge în staţiunea Straja, după ce nu s-a
mai putut deplasa. Tânărul, aflat în zona
Crucii Eroilor din Straja, a fost găsit de jandarmi
şi salvamontişti într-o strare
avansată de ebrietate.
O femeie din comuna Blăjeni şi-a
înjunghiat, vineri, soţul cu un cuţit
în inimă. Margareta L., în
vârstă de 38 de ani, a apelat Numărul Unic
de Urgenţă 112 anunţând că
bărbatul său s-a înjunghiat accidental cu
un cuţit în zona inimii şi a murit.
Asociaţia Antiparkinson a sărbătorit, la
sfârşitul săptămânii trecute,
Ziua Mondială a Bolnavilor de Parkinson. Zeci de
hunedoreni care suferă de această maladie s-au
adunat la sediul asociaţiei din Deva unde le-au fost
acordate consultaţii gratuite privind măsurarea
tensiunii arteriale şi testarea glicemiei. 
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a
organizat, vineri, concursul de tir ediţia 2009,
destinat angajaţilor unităţii. În
acest sens, un număr de 20 de jandarmi şi-au
demonstrat talentul la tragere asupra unor ţinte fixe,
aflate la 15 metri distanţă de concurenţi.
Azi în Timișoara
Marți, 10 martie, puteți merge la o dublă lansare de carte, la teatru, la expoziții sau să vă jucați remi în oraș.
Cinema
Festivalul de film italian Visuali Italiane revine la finalul lunii martie pe ecranele din oraș cu o selecție de producții recente, prezentate în premieră. La Timișoara, proiecțiile vor avea loc între 27 și 29 martie, la Cinema Studio.
Lugoj
Lugojul, pe podiumul național. Luca Zanfir a cucerit argintul la proba de 60 m de la Naționalele U20
Sprinterul Luca Zanfir a câștigat argintul la 60 m la Campionatul Național U20 în sală, la doar 0,003 secunde de aur. Cu o săptămână înainte devenise vicecampion național la tineret, confirmându-și statutul de unul dintre cei mai promițători tineri sprinteri din România.
Capitală Culturală
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.
Capitală Culturală
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.
Turism
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.
Ştiri din Timiș
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
4