DEVA - Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital după ce a căzut de pe o stivă de lemne, în timpul serviciului.
Un băiat, în vârstă de 15 ani, din
Lupeni a ajuns în stare gravă la spital
după ce a căzut de pe telescaunul care face
legătura între municipiul Lupeni şi
staţiunea montană Straja.
CĂLAN - Bucuria Sărbătorilor Pascale a fost
înlocuită, într-o familie din oraşul
Călan, cu lacrimi şi tristeţe după ce
un membru al familiei a fost găsit decedat în
casă.
Doi tineri din Lupeni care i-au furat unui copil mai multe
bijuterii din aur, au fost identificaţi de
poliţişti, cu ocazia unei razii.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.
Lucrările la Pasajul Slavici–Polonă, care va lega mai bine Freidorful de Utvin și sudul județului, avansează, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. Constructorul execută în prezent piloții forați ai fundației, iar finalizarea investiției este estimată pentru sfârșitul anului viitor.
Universitatea de Vest din Timișoara se află în faza finală a construirii a două cămine studențești în Ghiroda. Investiția, realizată cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este de 106 milioane de lei, iar noile clădiri vor putea găzdui 324 de studenți începând cu anul universitar 2026-2027.
Probleme de aprovizionare cu combustibil pe Aeroportul Arad. Potrivit Mediafax, alimentarea cu kerosen este suspendată până pe 12 august, iar companiile aeriene trebuie să găsească soluții alternative pentru realimentarea aeronavelor.
1
Un camion încărcat cu hipoclorit s-a răsturnat la Coșava, iar autoritățile au evacuat zona pe o rază de 200 de metri din cauza unor scurgeri reduse de substanță din două recipiente.
Premiul Peter Jecza pentru Sculptura Anului ajunge în 2026 la cea de-a treia sa ediție, iar Fundația Triade propune o premieră: publicul va alege lucrarea câștigătoare, sculptură care va deveni parte din spațiul public al Timișoarei.
Canicula și lipsa precipitațiilor din ultimele săptămâni au dus la accentuarea secetei hidrologice în Banat. Administrația Bazinală de Apă Banat anunță că debitele râurilor au scăzut sub 30% din valorile normale pentru această perioadă, iar în unele zone au apărut deja fenomene de secare, dar și de băltire, adică apa nu mai curge continuu, ci stagnează în bălți.