Cei mai buni motociclişti români se vor
întâlni, la jumătatea lunii mai, în
judeţul Hunedoara, în cadrul competiţiei
Enduro – Panorama. Concursul, organizat de Clubul
Moto „Haita” din Deva, se va
desfăşura în perioada 15 – 17 mai,
iar atât startul cât şi finish-ul etapelor
vor avea loc în zona Ghelari.
O femeie în vârstă de 68 de ani din Lupeni
şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de la
fereastra apartamentului în care locuia, situate la
etajul al patrulea.
Aproximativ o mie de copii rromi vor fi vaccinaţi
gratuit în cadrul „Săptămânii
europene a vaccinării”. Copiii vizaţi
în această campaniei sunt cei cu vârste
cuprinse între unu şi şapte ani, din zonele
defavorizate din Valea Jiului, Pui,
Sântămăria Orlea şi Hăşdat.
Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu din Petroşani
îi aşteaptă de prichindeii deveni la piesa
de teatru „Răţuşca cea
urâtă”.
Un bărbat din municipiul Hunedoara, care a expus la
vânzare, târgul săptămânal din
localitatea Bălata, un autoturism
neînmatriculat, dar pe care erau aplicate
plăcuţe de înmatriculare furate de la
altă maşină, au fost depistat de
poliţişti în cadrul unei razii.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Primul an din viața unui copil este, pentru orice părinte, o lecție accelerată despre priorități.
Eveniment
Polițiștii au descins în patru județe din țară și în Austria, într-un dosar care vizează o grupare suspectată că fura și vindea artefacte arheologice. În urma celor 23 de percheziții, anchetatorii au ridicat 177 de monede, obiecte care ar putea fi de origine dacică, 10 detectoare de metale și alte bunuri. 12 persoane sunt cercetate în acest caz, iar patru dintre ele au fost plasate sub control judiciar.
1
Ştiri din Timiș
Primul strat de asfalt a fost turnat miercuri, 4 noiembrie, pe Calea Timișoarei, drumul care leagă Timișoara de Giroc, unde Consiliul Județean Timiș amenajează două sensuri giratorii. În zilele următoare urmează turnarea stratului de uzură și realizarea marcajelor rutiere, după care circulația ar urma să fie reluată pe traseul obișnuit, fără ca șoferii să mai fie nevoiți să folosească rutele alternative.