Toate casieriile Enel Energie din judeţul Hunedoara
vor fi închise în data de 1 Mai.
Sâmbătă, 2 Mai, vor fi deschise şi vor
funcţiona în intervarul orar obişnuit doar
acele casierii care sâmbăta au program cu
publicul.
Crescătorii de animale pot depune,
începând de ieri, cererile pentru
plăţile naţionale directe complementare
în sectorul zootehnie. Agenţia pentru
Plăţi şi Intervenţii în
Agricultură (APIA) pune la dispoziţia
solicitanţilor cereri tip care cuprind şi
efectivul de animale înregistrat în Registrul
Naţional al Exploataţiilor.
Agenţii de poliţie care au în dotare
câini de serviciu s-au întâlnit, ieri, la
pădurea Bejan, pentru a participa la o
şedinţă de pregătire teoretică
şi practică în scopul consolidării
deprinderilor dobândite de câinii de serviciu
în timpul dresajului.
Un colier din aur, de peste 20 de grame, în valoare
de 1.900 de lei, a fost furat, zilele trecute de la un
magazin de bijuterii din Deva.
Un nou curs adresat absolvenţilor de studii
superioare, care vor să conducă în mod
competent şi eficient societăţile de turism,
va fi organizat de Consiliul Regional al
Întreprinderilor private Mici şi Mijlocii
(CRIPMM) Deva.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Primul an din viața unui copil este, pentru orice părinte, o lecție accelerată despre priorități.
Eveniment
Polițiștii au descins în patru județe din țară și în Austria, într-un dosar care vizează o grupare suspectată că fura și vindea artefacte arheologice. În urma celor 23 de percheziții, anchetatorii au ridicat 177 de monede, obiecte care ar putea fi de origine dacică, 10 detectoare de metale și alte bunuri. 12 persoane sunt cercetate în acest caz, iar patru dintre ele au fost plasate sub control judiciar.
Ştiri din Timiș
Primul strat de asfalt a fost turnat miercuri, 4 noiembrie, pe Calea Timișoarei, drumul care leagă Timișoara de Giroc, unde Consiliul Județean Timiș amenajează două sensuri giratorii. În zilele următoare urmează turnarea stratului de uzură și realizarea marcajelor rutiere, după care circulația ar urma să fie reluată pe traseul obișnuit, fără ca șoferii să mai fie nevoiți să folosească rutele alternative.