tion.ro Web analytics

Ghinion curat pentru un hoț de 33 de ani din Lugoj. El a fost tras pe dreapta de polițiști, imediat după ce a plecat de la locul unui furt. Nu avea permis, așa că s-a ales cu dosar penal, iar, la scurt timp după aceea, oamenii legii și-au dat seama și că bunurile transportate de bărbat sunt furate.
Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Asta a învățat un bărbat de 37 de ani din județul Bihor, care a fost reținut de polițiști, în timp ce încerca să fure dintr-un supermarket din Timișoara. În momentul în care oamenii legii l-au legitimat au aflat că tânărul era condamnat pentru furt, după ce a dat lovitura în mai multe societăți comerciale din țară.
Disperare maximă penru un tânăr de 19 ani, din Ciacova. Pentru că-i era dator unui individ, a spart o mașină și, cu bunurile furate, și-a achitat datoria. Ambii au fost însă săltați după ce polițiștii au recunoscut o pereche de pantofi sport proaspăt furați și pe care hoțul îi dăduse celui căruia îi era dator.

Eveniment

Amenzi de peste 150.000 de lei în Timișoara: controale dure pe șantiere pentru protecția mediului și disciplina în construcții
Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții au intensificat, în ultima lună, controalele pe șantierele din Timișoara. Oamenii legii au verificat respectarea legislației privind gestionarea deșeurilor, protecția mediului și deținerea documentelor legale necesare desfășurării lucrărilor.

Ştiri din Timiș

Timișoreanca Ana Maria Moldovan s-a calificat în semifinala Selecției Naționale Eurovision România 2026
Ana Maria Moldovan, o tânără artistă din Timișoara, s-a calificat în semifinala Selecției Naționale Eurovision România 2026 cu piesa „Aripi să zbor”, o compoziție scrisă de ea. 1

Lugoj

Lugoj: Militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, uniți pentru viață într-o amplă acțiune de donare de sânge
Solidaritatea și spiritul civic au fost din nou la înălțime la Lugoj, unde militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au demonstrat că implicarea salvează vieți.

Eveniment

Mașină de 50.000 de lei, căutată de autoritățile din Austria, oprită la vama Moravița
O mașină în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutată de autoritățile din Austria, a fost oprită la vama Moravița, în timp ce încerca să intre în România.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 februarie
Marți, 10 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Dialoguri Sănătoase

Durerile care nu trebuie ignorate. Când simptomele „banale” pot ascunde o boală reumatică
De multe ori, bolile reumatice nu debutează brusc, cu simptome dramatice, ci cu dureri ușoare, rigiditate matinală sau oboseală pe care le punem pe seama vârstei, efortului sau stresului zilnic. Într-un interviu pentru Tion, dr. Viorica Ursu, medic specialist reumatologie, explică ce semne ar trebui să le dea de gândit pacienților, cât de important este diagnosticul precoce și cum pot fi prevenite complicațiile care afectează mobilitatea și calitatea vieții.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 februarie 2026, în Timișoara?
Marți, 10 februarie, puteți să mergeți la un spectacol de teatru sau să vă jucați remi. Mai sunt și expoziții pe care le puteți vizita.

Cinema

O călătorie prin cinematografia anilor ’60-’70. Festivalul „Il Cinema Ritrovato on Tour” revine pe ecranele din Timișoara
Cinefilii vor avea ocazia să descopere o selecție de filme clasice restaurate în cadrul ediției din 2026 al „Il Cinema Ritrovato on Tour”, un eveniment dedicat cinematografiei de patrimoniu organizat de Ceau, Cinema! împreună cu Institutul Italian de Cultură. Proiecțiile au loc, pentru al doilea an la rând, și la Timișoara.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici