Amatorii de distracţie care au ales să-şi petreacă noaptea de joi în Heaven Outdoor Club din Timișoara s-au bucurat de un party pe cinste, care a inclus o prezentare de modă desfăşurată sub umbrela de „Bikini Fashion Show – Summer Collection”.

Amatorii de distracţie care au optat să-şi petreacă noaptea de sâmbătă în Heaven Outdoor Club din Timişoara au avut parte de o petrecere incendiară, derulată sub bagheta sonoră a rezidenţilor Westman şi Jo.

Sâmbătă noaptea, amatorii de distracţie şi petrecere din oraş au avut parte de redeschiderea oficială a Heaven Outdoor Club, iar evenimentul a atras – aşa cum era de aşteptat – un public cât se poate de numeros.

Clubul Heaven Studio din Timişoara a găzduit sâmbătă noaptea o petrecere specială în cadrul căreia amatorii de distracţie au avut parte de un recital susţinut de Narcotic Sound, prezentarea unei colecţii de costume de baie şi bineînţeles muzica rezidentului Westman.

Ziua bărbatului a fost sărbătorită în Clubul Heaven din Timişoara cu "felinele" Sexy Kombat, concursul de "bătaie" care a adus în ring amazoane sexy.

Eveniment

Accident pe Autostrada A1, în zona Belinț. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările la Centura de Vest a Timișoarei avansează. Se forează piloți și se construiesc primele structuri
La cinci săptămâni de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Turism

Veneția ar putea introduce o taxă de 50 de euro pentru turiștii de o zi
Autoritățile din Veneția analizează o majorare semnificativă a taxei de acces pentru turiștii care vizitează orașul fără să se cazeze peste noapte.

Ştiri din Timiș

Reorganizare la Direcția de Asistență Socială Timișoara. Cantina de pe strada Telegrafului ar putea fi închisă
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituției. Măsura urmărește eficientizarea activității și consolidarea serviciilor destinate persoanelor vulnerabile.

Ştiri din Timiș

Generatoarele donate de Primăria Timișoara au ajuns la Kiev. Vor alimenta școli, clinici și adăposturi civile
Cele patru generatoare achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara și donate autorităților din Ucraina au ajuns la Kiev, unde vor fi utilizate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a unor servicii esențiale afectate de atacurile asupra infrastructurii energetice.

Eveniment

Vestul țării, lovit de primul episod de caniculă din acest an. Temperaturile urcă până la 36°C
ANM a emis o informare de vreme călduroasă valabilă până luni, pentru cea mai mare parte a țării. Sâmbătă și duminică sunt în vigoare avertizări Cod Galben pentru vestul, centrul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Eveniment

Incendiu la o locuință din Utvin. O persoană s-a intoxicat cu fum, alta a suferit un atac de panică
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Utvin.

Ştiri din Timiș

Apel pentru salvarea unei profesoare din Timișoara. Mihaela George Micșa luptă cu cancerul și are nevoie urgentă de ajutor
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici