Pe mai multe dintre străzile Timişoarei vor apărea containere în care se vor colecta obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte uzate de la populaţie, sub formă de donaţie. Au fost stabilite deja şi amplasamentele: vor fi 20 de containere pentru început. Primăria va încheia un parteneriat în acest sens cu Federaţia Caritas, acordul dintre cele două părţi urmând să fie aprobat joi în consiliul local.
Ştiri din Timiș
Kerwei este o tradiție a comunităților germane, mai ales a șvabilor bănățeni și sătmăreni, care aduce multe tradiții și sărbătoarea hramului. În weekend a avut loc la Buziaș.
Utile
Luni, 7 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
Miriam Mircea a crescut și s-a format la Timișoara, a studiat franceza și istoria, a trăit experiența Erasmus în Franța, apoi a plecat în Germania fără să știe limba germană. Astăzi, după 14 ani petrecuți în spațiul germanofon, predă germană și engleză în Elveția, într-un mediu educațional internațional. Drumul ei profesional este unul construit prin ambiție, muncă și dorința de a transforma fiecare schimbare într-o oportunitate de învățare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Un motociclist este în stare de inconștiență după ce a fost implicat, duminică, într-un accident produs în localitatea Coșevița. Pentru preluarea victimei a fost alertat și elicopterul SMURD Caransebeș. UPDATE 2. Motociclistul a murit
1
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara marchează patru ani de la redeschidere printr-un program special pregătit pentru weekendul 11-13 septembrie. Pe parcursul celor trei zile sunt programate filme pentru copii și familii, avanpremiere, proiecții din seriile recurente ale cinematografului și o întâlnire cu publicul.