Noul Cod rutier a fost amânat din nou de Executiv. În şedinţa de Guvern de miercuri, membri cabinetului au decis să mai tergiverseze aprobarea documentului, pentru a corela unele detalii tehnice.
Conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI), negociază, vineri, 27 septembrie, cu reprezentanţii Guvernului, aprobarea unui nou acord de tip stand-by pentru ţara noastră. Executivul a cerut 2 miliarde de lei forului internaţional.
Noul Cod rutier, care prevede măsuri drastice pentru şoferii care încalcă legea, dar şi noul Cod al insolvenţei, nu au fost încă adoptate de Guvern. Pentru că la instituţie încă vin propuneri de modificare, cele două acte normative vor rămâne în dezbatere publică cel puţin încă o săptămână, a anunţat Victor Ponta.
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, susţine că premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova au greşit atunci când au vorbit despre posibile despăgubiri pe care statul ar trebui să le plătească companiei Roşia Montană Gold Corporation, în cazul în care proiectul exploatării miniere nu ar mai continua şi îi cere lui Crin Antonescu să trimită proiectul înapoi la Guvern, pentru că acesta trebuie să îşi asume răspunderea, nu Parlamentul.
Protest împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, duminică, în Piaţa Victoriei din Timişoara şi în alte oraşe ale ţării, după ce Guvernul a dat undă verde pentru exploatarea aurului. Executivul a aprobat, zilele trecute, legea care permite exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană. „Guvernul trimite România la execuţie prin cianurare”, spun organizatorii protestului.
Ştiri din Timiș
Cu două zile înainte de debutul Forumului „Timișoara pentru Valori Europene”, organizatorii anunță noi participanți din regiune. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai mișcărilor civice din Ungaria și Serbia, alături de lideri politici și experți europeni.
Ştiri din Timiș
Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au obținut două locuri I și două locuri III la cea de-a treia ediție a Turneului Sănătății - Tenis de câmp, desfășurată în perioada 22-25 octombrie. La competiție au participat reprezentanți ai opt universități din cinci centre universitare din țară.
Eveniment
Șoferii de camioane care nu respectă restricțiile de tonaj din Timișoara riscă amenzi usturătoare. În ultimele trei luni, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni, în valoare totală de peste 169.000 de lei, pentru accesul pe străzi interzise și parcarea autovehiculelor de mare tonaj în locuri nepermise.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” au intrat într-o nouă etapă: au început să fie montate scaunele din tribune, mai întâi cele albe, urmând cele violet. Constructorul are ca termen contractual 4 decembrie pentru finalizarea stadionului.
2
Eveniment
Patru cetățeni turci au fost prinși de polițiștii de frontieră din zona Cruceni, după ce au trecut ilegal granița din Serbia în România. Cei patru au fost depistați în toiul nopții, la doar 200 de metri de frontieră, după ce au fost observați cu ajutorul camerelor de supraveghere.
România
Șase magazine din România, aparținând aceluiași lanț comercial, au fost afectate în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, după ce frigiderele și congelatoarele au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul este investigat ca un posibil atac cibernetic și se înscrie într-un val de probleme similare raportate în alte șapte țări europene, unde au fost afectate echipamentele frigorifice din zeci de magazine.
2
România
Zece bănci s-au îmbogățit prin creșterea artificială a ROBOR, iar milioane de români au sărăcit plătind rate umflate, avertizează Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Organizația cere transparența proceselor și anunță că a inițiat demersurile pentru recuperarea banilor luați abuziv de la cetățeni.
1
Capitală Culturală
Aproape 30 de ani. Sute de concerte. Mii de ore dedicate muzicii, vocilor, armoniei sunetului. Și, mai mult decât cifrele și cuvintele pot cuprinde, o viață de artist dedicată Filarmonicii Banatul. Dirijorul Iosif Todea se va retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, printr-un concert-eveniment în cadrul căruia va dirija va dirija patru lucrări de Ola Gjeilo: Tota pulchra es, Tundra, The ground și Dark and luminous night.