Autoritățile iau în considerare introducerea în curricula școlară a unui curs de pregătire privind securitatea cibernetică. Măsura ar urma să fie luată în condițiile în care elevii au acces la internet de la vârste tot mai mici și sunt supuși la riscuri diversificate, a declarat directorul Centrului Cyberint din SRI, Florin Cosmoiu.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul a pregătit prost implementarea programului privind cardul de sănătate. Șeful statului a mai precizat că a văzut mii de oameni care stau la cozi, iar problema cardului de sănătate a devenit "un scandal public".
În ședința de miercuri, Guvernul a aprobat de principiu acordarea sumei de 50.000 de dolari către statul Nepal, sub forma unui ajutor de urgență în urma cutremurelor care au avut loc în această țară.
Guvernul a decis ca bacșișul să fie evidențiat pe un bon fiscal separat și să fie impozitat. Această decizie a fost luată printr-o ordonanță e urgență ce a fost aprobată miercuri și care va fi aplicată de la data publicării actului în Monitorul Oficial.
Mii de persoane au protestat duminică după-amiaza în Ungaria, împotriva "corupţiei de la nivelul Guvernului". Manifestațiile au fost organizate atât la Budapesta, cât și în țară.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în cursul zilei de joi, 5 februarie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș transmite populației o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor cauzate de rafalele puternice.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
3
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
Capitală Culturală
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
3