Primarul Timișoarei spune că vrea curățenie de calitate în oraș, dar recunoaște că municipalitatea nu cere companiei care se ocupă de salubrizarea stradală să muncească mai mult. Dominic Fritz spune că ar rezilia oricând contractul cu Brantner. Un grafic prezentat de primarul din Sectorul 1 București arată că Timișoara a fost sub costul mediu pe țară de salubrizare pe cap de locuitor, în 2020.
Locuitorii din zona Fratelia nu mai știu ce să facă și cui să mai ceară ajutorul ca să scape de o rampă clandestină de gunoaie. Este chiar la capătul străzii Emile Zola, la intersecția cu str. Ceferiștilor, pe un teren care ar aparține CFR. Zona a fost curățată în repetate rânduri de muncitorii de la salubritate, ne-a scris o timișoreancă, dar se umple iar rapid de gunoaie.
Tot mai mulți timișoreni se întreabă de ce e Timișoara atât de murdară. Sunt două explicații mari: prima ține de educație, a doua de bani. Primăria Timișoara a achitat toate facturile din 2020 către Brantner abia în martie, iar facturile lunare decontate către Brantner sunt departe de valoarea maximă din contract, astfel că în oraș se face o curățenie... medie.
Societatea Transclean a câștigat licitația primăriei pentru adunarea crengilor și a deșeurilor provenite din construcții de pe străzi, adică gunoaiele din rampele clandestine. Avea zero angajați declarați în 2018, dar acum se laudă cu 14 muncitori, iar primăria îi plătește 5,8 milioane de euro vreme de patru ani.

Cariere de Poveste

Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 noiembrie
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscopul săptămânii 2 - 8 noiembrie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10