De sâmbătă, în 26 mai, se vor deschide granițele la Triplex Confinium, în zona Beba Veche (România) între țara noastră, Serbia și Ungaria, Sâmbătă și duminică se va putea circula între cele trei țări și prin acest punct. În localitatea Novi Kneževac, din Banatul de Nord, în Serbia, va avea loc Adunarea Generală a DKMT.
Finalul anului 2013, cu multitudinea de evenimente organizate de Campania Help25, i-a adus pe iniţiatorii săi, respectiv echipa de voluntari şi Asociaţia Oncohelp, foarte aproape de îndeplinirea obiectivului campaniei, respectiv achiziţionarea unui mamograf performant pentru Asociaţia Oncohelp şi oferirea a 5.000 de mamografii gratuite pentru femeile cu venituri reduse din Regiunea de Vest.
O plimbare la ştrand, la o îngheţată sau o întâlnire cu vechi prieteni sau verişori au fost motivele pentru care zeci de români, sârbi sau unguri, pe jos, pe biciclete sau cu maşina, au ales să treacă, sâmbătă, graniţa care uneşte cele trei ţări la Triplex Confinium.
Timişenii sunt aşteptaţi să participe în 28 şi 29 mai la spectacole, întreceri sportive şi întâlniri ale oficialităţilor din România, Ungaria şi Serbia, evenimente care vor avea loc la Triplex Confinium, locul de întâlnire al celor trei ţări. Granitele vor fi deschise între orele 10 şi 18, ora României.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4