Planuri date peste cap pentru un tânăr de 20 de ani din Afganistan, în Timiș. El a fost luat în custodie de polițiștii de la Imigrări și va fi expulzat din țară cu o interdicție de a se întoarce în România pentru următorii cinci ani. Tânărul solicitase cu ceva timp în urma azil în țara noastră însă cererea, spun polițiștii, nu avea temei.
Fenomenul migrațional este momentan ținut sub control la granița cu Serbia, însă poate oricând scăpa de sub control. Este opinia comisarului șef Iliuță Cumpănașu, conducătorul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș. Oficialul spune că instituția condusă de el încă funcționează pe o schemă gândită în 2011, atunci când nu exista problema migranților. Schema este oricum incompletă.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările la Institutul Regional de Oncologie din Timișoara. Construcția ar trebui finalizată în trei ani
Lucrările de construire a Institutului Regional de Oncologie din Timișoara au început vineri, 23 octombrie, pe amplasamentul fostului spital de pe Calea Torontalului, după finalizarea demolărilor. Investiția este estimată la aproximativ 1,7 miliarde de lei, iar termenul anunțat pentru finalizarea construcției este de trei ani.

Eveniment

Elev de 13 ani fotografiat cu un cuțit în mână într-o sală de clasă la Lenau. Poliția a deschis o anchetă
Un elev de 13 ani de la Lenau a fost fotografiat cu un obiect cuțit în mână, în timpul orelor. Imaginea a apărut pe o rețea de socializare, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. UPDATE. Ce spune Inspectoratul Școlar 3

Ştiri din Timiș

Ziua Armatei României, sărbătorită la Timișoara. Unde vor avea loc ceremoniile militare din 25 octombrie
Timișorenii sunt invitați duminică, 25 octombrie, să participe la ceremoniile militar-religioase organizate cu prilejul Zilei Armatei României. Evenimentele vor avea loc în două locuri din oraș și vor aduce un omagiu eroilor care și-au sacrificat viața pentru țară.

Ştiri din Timiș

Aveți drum prin Șagului, pe la Baader sau prin Iosefin? Noi lucrări cu restricții de zilele acestea
O nouă serie de restricții rutiere la Timișoara, impuse de lucrări la rețelele de utilități, infrastructura feroviară și construcția unui nou supermarket. Cele mai multe intervenții încep de săptămâna viitoare și vizează zone precum Calea Șagului, Aristide Demetriade, Iancu Văcărescu și Ion Inocențiu Micu Klein.

Eveniment

O navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră. Se încearcă salvarea personalului
O navă sub pavilionul Insulelor Comore a fost lovită de drone, vineri, în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța. Echipele de salvare se îndreaptă spre zonă pentru a recupera echipajul, în timp ce informațiile privind starea navei, identificată de unele surse drept Sakis Antoniou, nu au fost confirmate oficial, potrivit Mediafax.ro. 1

Cinema

Darko Perić, Helsinki din „La Casa de Papel”, revine la Timișoara. Unde poate fi văzut noul film cu Smiley și Pavel Bartoș
Actorul Darko Perić, cunoscut publicului din întreaga lume pentru rolul lui Helsinki din serialul „La Casa de Papel”, revine la Timișoara, oraș în care a studiat. În 31 octombrie, acesta va participa la două proiecții speciale ale comediei polițiste „Vacanță All Inclusive”, în care joacă Smiley și Pavel Bartoș.

România

„Rusia provoacă Europa”. Avertismentul lui Nicușor Dan și planul României pentru apărare
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să escaladeze războiul din Ucraina și să provoace statele europene. Șeful statului a precizat că România își consolidează apărarea antidrone cu sprijinul aliaților NATO, a subliniat că Ucraina trebuie să participe la negocierile de pace și a exclus renegocierea contractului cu Starlink. 7

Mapamond

A murit Tom Skerritt, actorul din „Alien” și „Top Gun”, laureat al premiului Emmy
Actorul american Tom Skerritt, cunoscut pentru rolurile sale din filmele „Alien”, „Top Gun” și „M*A*S\*H”, a murit miercuri, 21 octombrie 2026, la vârsta de 93 de ani. Decesul a survenit din cauze naturale, potrivit unui comunicat transmis de familia sa publicației People. 1