Alertă în plină noapte, în comuna Giroc, de la marginea Timișoarei. Un bărbat de 50 de ani a urcat pe o macara în curtea bisericii din localitate și a amenințat că se aruncă dacă la fața locului nu vor veni primarul și poliția. Omul le-a spus celor prezenți că va coborî numai dacă va fi angajat la Primăria Giroc.