A patra generaţie a familiei Pascotă a obţinut un titlu de campion naţional. La numai 8 ani, Patrick, fiul mai cunoscutului sportiv Ionel Pascotă, a obținut în weekendul precedent primul titlu de Campion Național la motociclism. El urmează tradiţia începută de străbunicul său, urmată de bunic şi de tată.
Dacă vreţi să vedeţi cum îşi iau zborul temerarii cărora le-a intrat în sânge microbul paramotorului o puteţi face încă sâmbătă, la Giroc, unde a început „Timişoara Paramotor Open 2015”. Sâmbătă, pe malul Timişului are loc un concurs aeronautic, iar duminică va fi organizată o mega-acţiune de căutare-salvare în toată zona. Voluntari de la SALVO, pompieri, poliţişti şi alte forţe specializate în astfel de intervenţii vor încerca să dea de urma unor copii dispăruţi.
Ce coloană de maşini? Ce alţi şoferi? Ce trecere la nivel cu calea ferata? Ce riscuri sau poliție? Nimic din toate astea nu mai contează atunci când bizonul se urcă la volan. O demonstrează un set de poze trimis de unul dintre cititorii tion.ro pe adresa redacţiei. Imaginile au fost surprinse la Giroc.
Un bărbat de 27 de ani a fost prins de agenții de pază ai unui magazin din localitatea timișeană Giroc, după ce a furat materiale folosite în construcții în valoare de 1.300 de lei.
Sunetul toacei s-a auzit de la Giroc până departe. Nu mai puţin de 33 de toace au fost pregătite pentru cei care au participat la festival. Este vorba despre Festivalul de toacă, care a avut loc pentru a opta oară la Giroc.
Ştiri din Timiș
Tribunalul Timiș avertizează asupra unei situații critice în sistemul judiciar din județ, generată de creșterea accelerată a numărului de dosare și de lipsa ajustării schemelor de personal.
1
Turism
Antonio Banderas respectă de mulți ani tradiția din Săptămâna Sfântă, conducând procesiunea de Duminica Floriilor în orașul său natal, Málaga. Anul acesta, Floriile catolice vor fi sărbătorite în 29 martie.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), organizat în acest weekend la Iulius Congress Hall, a început sâmbătă. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții și consultanți financiari care prezintă oferte de locuințe și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită și vă puteți bucura de toate acestea inclusiv duminică.
Azi în Timișoara
Duminică, 15 martie, continuă Târgul Imobiliar la Iulius Congress Hall. Mai puteți merge la ateliere, la film, la teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Studenți din mai multe organizații universitare au protestat sâmbătă seara, în Piața Victoriei, nemulțumiți de reducerea finanțării pentru educație și de modificările privind bursele și transportul feroviar. Manifestul a fost organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), iar la acțiune s-au alăturat mai multe organizații studențești din oraș.
6
Târgul Imobiliar
Sâmbătă, în cadrul primei zile la Târgul Imobiliar Timișoara, a avut loc un panel de discuții cu principalii oameni-cheie din dezvoltarea imobiliară din Timișoara. Cei prezenți au făcut o radiografie a pieței și au răspuns celor mai fierbinți teme pentru investitori.
4
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat o serie de modificări privind impozitele și taxele locale, propuse în ședința Consiliului Local, ca urmare a schimbărilor aduse Codului fiscal al României de către Guvernul României.