Cercetatori italieni vor sa deschida o cripta dintr-o manastire din Florenta pentru a incerca sa afle daca ramasitele ingropate aici ii apartin femeii reprezentate de Leonardo da Vinci in celebrul portret "Mona Lisa".
Opera Naţională Română din Timişoara a celebrat, duminică seara, 65 de ani de la primul spectacol pe scena sa. Evenimentul aniversar a avut în prim-plan o celebră artistă din Statele Unite al Americii, mezzosoprana Marianne Cornetti, interpreta rolului titular al operei în concert Gioconda, într-o formulă solistică care a fermecat sutele de melomani prezenţi la spectacol.
Pentru că a avut peste 10 000 de vizitatori, Leonardo da Vinci mai rămâne o vreme la Timişoara. Expoziţia dedicată maşinilor şi invenţiilor geniului renascentist s-a redeschis marți, la Bastionul Theresia.
Câţiva cercetători doresc să primească permisiunea pentru a exhuma rămăşiţele lui Leonardo da Vinci pentru a-i reconstrui faţa şi a descoperi dacă celebra pictură Mona Lisa este un autoportret ascuns.
Un eveniment în premieră organizat de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT are loc joi și vineri. Este vorba despre unul dintre cele mai mari evenimente de afaceri din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a șapte țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România.
Primăria Timișoara își propune să „aducă Europa în școli, alături de consulatele din Timișoara”. Mai exact, acestea din urmă își vor trimite reprezentanți în unitățile de învățământ pentru a prezenta câteva informații despre țările pe care le reprezintă. Vizitele vor avea loc de-a lungul acestei luni.
Primăria Timișoara a continuat demersurile pentru regenerarea urbană a zonei Traian. S-au desfășurat noi consultări, iar în urma acestora au fost operate câteva modificări proiectului. Într-o ședință de îndată desfășurată joi, 9 mai, a fost aprobat și un proiect care să permită completarea documentației.
Bărbat prins de polițiști după ce a furat un laptop, un televizor și o boxă dintr-o locuință din Șag
Un bărbat suspectat că în luna ianuarie a pătruns într-o locuință din localitatea Șag, de unde a furat un laptop, un televizor și o boxă, a fost prins de oamenii legii.
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut și arestat preventiv, după ce a furat mai multe lucruri dintr-un ONG din Timișoara. Mai mult decât atât, acesta a mai furat lucruri și dintr-o firmă, respectiv de pe un șantier.
În 2028, Banatul ar putea deține titlul de regiune gastronomic europeană. Consiliul Județean Timiș și-a asumat rolul de lider de proiect, iar, joi, a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură.
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, arată din nou cu degetul înspre rivalii săi, consilierii județeni de la PSD.
1
Avertizarea Cod Galben intră în vigoare joi de la ora 12 și este valabilă până la ora 23.