Universitatea de Vest din Timișoara se află în faza finală a construirii a două cămine studențești în Ghiroda. Investiția, realizată cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este de 106 milioane de lei, iar noile clădiri vor putea găzdui 324 de studenți începând cu anul universitar 2026-2027.
Primarii din Dumbrăvița și Ghiroda susțin că problemele de trafic, infrastructură, educație și mobilitate depășesc de mult granițele administrative ale localităților. Ei văd noua structură metropolitană ca pe un instrument necesar pentru proiecte și investiții coordonate la nivelul întregii zone urbane.
Județul Timiș a fost, și în acest an, arena uneia dintre cele mai captivante, acerbe și ample competiții artistice, dedicată tradițiilor autentice. Ediția a XIX-a a Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre" a reunit, între 28 februarie și 28 martie, peste 1.500 de artiști din 57 de localități ale județului. Cu 199 de puncte, comuna periurbană Ghiroda a cucerit din nou trofeul festivalului.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 3

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.

Ştiri din Timiș

Fundația Wallberg și Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara lansează proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.

Ştiri din Timiș

De ce ajung mai rar polițiștii locali pe jos în cartierele Timișoarei? Explicațiile instituției după criticile unui consilier local
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile. 2

Mapamond

Polonia, în pragul unei noi crize constituționale. Oamenii au ieșit în stradă
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS.