Zeci de persoane din localităţi de lângă Timişoara au fost date în judecată, anul trecut, de compania petrolieră ADX Energy, după ce au refuzat accesul firmei de prospecţiuni pe terenurile lor.
În ultimii doi ani, în judeţul Timiş, dar şi în România s-au format două tabere după apariţia posibilităţii extragerii gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Una dintre tabere se împotriveşte cu desăvârşire exploatării acestor resurse neconvenţionale, argumentând că fracturarea hidraulică reprezintă un risc prea mare pentru mediu, în timp ce a doua tabără susţine că exploatarea gazelor de şist ar oferi indepenţă energetică României, care acum este se bazează în proporţie mare pe importurile de gaze din Rusia. Dezbaterea va culmina în acest weekend, la Săcălaz, unde se va organiza un referendum pe această temă în urma căruia comunitatea locală ar putea interzice fracturarea hidraulică. Despre acest referendum, dar şi despre alte întrebări pe care timişenii le au am vorbit cu prof. univ. dr. Constantin Crânganu, profesor de geofizică şi geologia petrolului la Graduate Center şi Brooklyn College, The City University of New York.
Locuitorii din comuna Săcălaz s-au întâlnit, sâmbătă după-amiază, cu specialiști în chimie și geologie, pentru a afla mai multe despre procesul de fracturare hidraulică. Duminica viitoare în localitatea din apropierea Timişoarei va avea loc un referendum pe tema gazelor de şist. În urma discuțiilor de sâmbătă, concluzia localnicilor este că vor accepta ca acest procedeu să fie implementat în comuna lor doar dacă... va fi folosit mai întâi în jurul Parlamentului.
Săcălaz este prima comună care va organiza referendum pe tema gazelor de șist din această zonă a ţării. Cu o săptămână înainte de acest referendum, oamenii care nu doresc ca localitatea lor să se transforme într-una petrolieră vor ieşi din nou în stradă. De data aceasta ei nu vor picheta primăria din localitate, ci se vor întâlni cu experţi din domeniul juridic şi cu geologi, care le vor explica ce pot face pentru a opri prospecţiunile petroliere pe terenurile lor.
Săcălaz, comună aflată la doar câţiva kilometri de Timişoara, se află de câteva luni în centrul unui scandal legat de prospecţiunile petroliere care se desfăşoară în zonă. Localnicii, speriaţi că aceste prospecţiuni vor transforma comuna lor dintr-o zonă agrară într-una petrolieră, au ieşit în stradă, recent, iar acum vor să organizeze un referendum pentru interzicerea atât a exploatărilor, cât şi a prospecţiunilor petroliere. Voi cum aţi răspunde la întrebare?
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Eveniment
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei.
1
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.
Ştiri sportive
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.