Mii de cetățeni din Timiș au rămas fără gaz, în pragul iernii. Școli, grădinițe, spitalul din Deta și alte instituții, alături de consumatori, sunt afectate. Din cauza neînțelegerilor dintre furnizor și distribuitori s-a întrerupt alimentarea cu gaz în zona Deta. La Prefectura Timiș a avut loc o întâlnire cu factorii implicați pentru a se ajunge la o soluție pentru realimentarea cu gaz a consumatorilor din localitățile afectate. Nu s-a reușit! Va avea loc o nouă întâlnire, miercuri, la Ministerul Energiei.
Construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 kilometri, care va asigura fluxul de gaze naturale cu Ungaria, se desfășoară în ritm susținut în Timiș, susține președintele CJ Timiș, Călin Dobra. Liderul administrației județene spune că alimentarea cu gaz în unele localități din Timiș poate fi asigurată prin gazoductul construit pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria.
Mulţi dintre locuitorii Banatului şi-au pus speranţe în realizarea noii conducte din proiectul BRUA pentru a beneficia mai rapid de alimentarea cu gaze naturale. Pe de altă parte, Comisia Europeană face presiuni asupra operatorului Transgaz pentru a construi cât mai repede respectiva „autostradă” pentru gaze, dar în alt scop: interconectarea reţelei româneşti cu cele din Ungaria şi Bulgaria în scopul trimiterii combustibilului spre ţările vecine.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 octombrie 2026, în Timișoara?
Luni, 26 octombrie, puteți merge la expoziții, concerte, recitaluri, întâlniri literare sau la o proiecție de animații stop-motion. Sunt programate și spectacole-lectură, conferințe și activități interactive.

Ştiri din Timiș

FOTO. Trei filme de animație, create de 15 tineri la Timișoara în doar o săptămână. AnimaDOK 4 aduce în prim-plan și inteligența artificială
Trei scurtmetraje animate au fost realizate la Timișoara de 15 tineri, în cadrul atelierului AnimaDOK 4, care a combinat tehnicile tradiționale de animație stop-motion cu instrumentele bazate pe inteligență artificială. Proiectul organizat de Asociația Documentor a ajuns la finalul primei etape, iar filmele și decorurile create de participanți vor fi prezentate publicului și vor ajunge în școli.

Ştiri din Timiș

Timișoara City Marathon a stabilit un nou record de participare
Timișoara City Marathon, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, a ajuns la cea de-a zecea ediție, cu un record de peste 2.000 de participanți din România și din alte 21 de țări. Competiția desfășurată în 2026 a adus laolaltă alergători de toate vârstele, de la copii și tineri până la sportivi de peste 60 de ani, într-un eveniment care a devenit o tradiție pentru comunitatea timișoreană.

România

„Alertă națională” atribuită șefului Armatei Române, virală pe Facebook. MApN dezminte informațiile alarmiste
MApN avertizează asupra unor postări alarmiste distribuite pe Facebook, care prezintă declarații mai vechi ale generalului Gheorghiță Vlad drept informații recente. Ministerul precizează că șeful Armatei Române nu a emis nicio „alertă națională” și recomandă cetățenilor să verifice informațiile din surse oficiale înainte de a le distribui.

Eveniment

Accident în Dumbrăvița! Un tânăr de 16 ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu motociclul
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost rănit și transportat la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier produs în Dumbrăvița. Potrivit polițiștilor, adolescentul s-ar fi răsturnat cu motociclul în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.

Capitală Culturală

De la traumă colectivă la conștientizare prin teatru. „Derivat feminin”: doi tineri artiști din Timișoara aduc femicidul în atenția publicului
Spectacolul „Derivat feminin: documentarea unei traume colective”, realizat de Miruna-Maria Conțiu și Lucas Neagu, abordează femicidul și violența de gen, inspirându-se din cazul studentei ucise la Timișoara în 2024. Prezentat la UPT Campus Creativ, proiectul subliniază importanța educației, empatiei și sprijinului pentru victime.

Ştiri din Timiș

FOTO. Oftalmologia timișoreană intră în avangarda mondială a chirurgiei glaucomului
„Este un curs strălucitor! a fost declarația făcută de prof.univ.dr. Christopher Teng din Statele Unite ale Americii, prezent la Centrul de formare OPHTACORE Timișoara, unde s-a desfășurat „Masterclass Internațional de Glaucom. Curs Avansat de Chirurgie Wetlab”, eveniment organizat sub egida Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” Timișoara, în perioada 22-24 octombrie 2026.

România

Premierul, de Ziua Armatei Române: „Pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles”. Ce priorități are Guvernul în domeniul Apărării
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis un mesaj de Ziua Armatei Române, duminică, 25 octombrie, în cadrul ceremoniei organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din București. 1