Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara anunță devierea ultimelor curse ale tramvaielor de pe liniile 1 și 8, în zona Gării de Nord, timp de patru zile. Totul, din cauza lucrărilor care au loc la faţada gării. Tramvaiele vor fi suplinite de un autobuz pentru cei care doresc să ajungă la staţia CFR Timişoara Nord.
Este din nou aglomerație la Oficiul Poștal numărul 4 de lângă Gara de Nord din Timișoara. Asta deși oamenii s-au plâns în nenumărate rânduri că sunt nevoiți să aștepte chiar și câteva ore pentru a ridica un colet de acolo. În urmă cu aproape două luni, cei de la Poștă anunțau că vor remedia problema, însă situația nu s-a schimbat.
La Gara de Nord din Timişoara oamenii şi-au făcut un obicei de a trece ilegal peste liniile de tren. Asta deși, la sfârșitul anului 2013, un om a fost sfârtecat de câini în această zonă. Lângă stadionul CFR, gardul este spart tot timpul, iar oamenii îşi croiesc drum. Cei de la Regionala CFR Timişoara spun că au găsit o soluţie.
La un an de când primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a descins cu Poliţia Locală în Gara de Nord şi a ameninţat cu amenzi dacă nu se salubrizează acest spaţiu şi nu încep reparaţiile, edilul a vizitat luni din nou gara, pentru a vedea cum se prezintă lucrurile. Concluzia? S-a făcut măcar curăţenie, faţada principală a intrat în reparaţii şi s-a zugrăvit sala unde se află casele de bilete. Autorităţile cred că acum nu se mai poate spune despre principala gara a oraşului că este o ruşine, dar admit că mai este încă mult de lucru...
Polițiștii timișoreni au păstrat și în acest an tradiția de 8 martie. Ei le-au oferit flori șoferițelor din oraș, dar și doamnelor și domnișoarelor care au călătorit cu trenul, în Gara de Nord din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
1