Sinucidere șocantă, luni seară, în apropiere de Gara de Est din Timișoara. Un bărbat s-a așezat pe liniile de tren și a așteptat liniștit până când a fost spulberat de o garnitură.
Pe vremuri de criză şi hăituiţi de poliţişti, prostituatele şi "peştii" s-au apucat de dat în cap. Doi proxeneţi de 32 şi 20 de ani au fost arestaţi, joi dimineaţă, după ce i-au dat în cap şi i-au furat lănţişorul de la gât unui bărbat ademenit de o prostituată protejată de ei.
Mai multe persoane au fost la un pas să-şi
piardă viaţa, sâmbătă
după-masă, după ce un copac s-a
prăbuşit pe un tramvai care aştepta,
în staţie, în apropierea Gării
de Est din Timişoara. Pomul se pare că este
singurul din zonă care „a scăpat”
netăiat de cei de la CFR, şi asta pentru că
reprezentanţii primăriei au refuzat să le
aprobe acest lucru. 
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.