Universitatea Europeană Drăgan a găzduit, în acest sfârşit de săptămână, cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Lugojene, manifestare deja tradiţională, organizată de Fundaţia Europeană Drăgan şi Primăria Municipiului Lugoj.
Ştiri din Timiș
Procedura de expropriere pentru Centura Timișoara Vest intră într-o nouă etapă. Între 20 și 24 iulie, proprietarii terenurilor vizate sunt chemați în fața comisiilor pentru a primi hotărârile de despăgubire și procesele-verbale.
Ştiri din Timiș
Timișenii care doresc să lucreze în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice sau să își dezvolte competențele profesionale se pot înscrie la cursuri gratuite organizate de Ministerul Muncii. Programul oferă 2.000 de locuri la nivel național, iar participanții beneficiază de certificare recunoscută, subvenție și decontarea cheltuielilor de transport, cazare și masă.
Mapamond
Două explozii au avut loc marți în centrul capitalei Siriei, la scurt timp după ce coloana președintelui francez Emmanuel Macron a părăsit zona.
Ştiri din Timiș
Primăria Remetea Mare a scos la licitație contractul pentru construirea unei noi grădinițe, investiție de 6,7 milioane de lei cu TVA. Clădirea va avea patru grupe, o capacitate de 72 de copii, iar lucrările ar urma să fie finalizate în 12 luni.
Eveniment
O tânără în vârstă de 21 de ani din comuna Carașova, județul Caraș-Severin, a fost reținută de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind acuzată că ar fi schingiuit câinele pe care îl deținea în gospodărie. Anchetatorii susțin că femeia ar fi încercat să ucidă animalul prin sugrumare.
Mapamond
Roverul Perseverance al NASA a adus noi informații despre carbonul organic identificat în roci de pe Marte, o descoperire care îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine dacă planeta a avut, în trecut, condiții favorabile apariției vieții. Rezultatele unui nou studiu arată însă că, deși materialul descoperit este promițător, el nu reprezintă o dovadă a existenței unor organisme vii pe „Planeta Roșie”, potrivit Reuters și citat de Agerpres.
Sănătate
Introducerea cărnii mai devreme în primul an de viață ar putea fi asociată cu un risc mai mic de alergie alimentară la vârsta de 6 ani, potrivit unui studiu realizat în Suedia și prezentat de Asociația Română de Educație în Alergii (AREA). Cercetarea nu a identificat însă o legătură între momentul introducerii alimentelor și riscul de dermatită atopică sau astm alergic.
Turism
La doar câțiva kilometri de Szeged, orașul maghiar Makó își întâmpină vizitatorii cu o combinație inedită de arhitectură, cultură și relaxare. Cunoscut drept „orașul cepei”, Makó impresionează prin clădirile spectaculoase proiectate de celebrul arhitect Makovecz Imre, devenite simboluri ale localității și puncte de atracție pentru turiști din întreaga regiune.