Timișorencele vor avea parte de un cadou de proporții de 8 Martie. Mihail, cel al cărui hit „Mă ucide ea” răsună la aproape toate posturile de radio naționale, se pregătește să susțină un concert la Timișoara. Pentru că nu vrem să ratați acest eveniment, redacția Tion.ro pune la bătaie invitații pentru cititorii fideli.
În această lună, amatorii de artă vor avea parte de un eveniment pe gustul lor. Este vorba despre vernisajul expoziției „Instalart/ Obiect/ 003”, care-l va onora pe românul Marcel Klamer, unul dintre cei mai mari designeri de produs din Germania. Astfel, la Timișoara vor putea fi admirate opere realizate de diferiți artiști, care pornesc de la produsele lui Klamer. Mai mult, seara este completată cu un concert marca Exit Oz.
Tudor Chirilă s-a aflat vineri la Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai formației Vama. Grupul a fost întâmpinat de sute de fani, care au cântat și au dansat până la ultima piesă.
În luna îndrăgostiților, băieții de la Vama vor ajunge la Timișoara. Trupa se va afla în orașul de pe Bega chiar cu o zi înainte de Valentine’s Day și a pregătit pentru public cele mai frumoase piese.
România
Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai, vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, inclusiv în Banat. Însă de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc o nouă ediție a Marșului Învierii. Manifestarea se desfășoară în a doua zi de Paști și este organizată de către Asociația „Isus, Speranţa României”, în colaborare cu bisericile creștine din Timișoara și Consiliul Local Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. RETIM dorește să informeze utilizatorii din Zona 1 Timiș că astăzi, 6 mai, compania se află în imposibilitatea de a realiza colectarea deșeurilor în localitățile (UAT-urile) programate.
Mapamond
Un american și doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului au fost găsiți morţi, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
La începutul lunii aprilie, reprezentanții primăriei anunțau că încep lucrările de reamenajare a parcărilor din zona Pieței Badea Cârțan. O lună mai târziu, viceprimarul Ruben Lațcău anunță că au fost reamenajate locurile de pe una dintre laturile pieței.
1
Ştiri din Timiș
ONG-ul Help Trend din Timișoara organizează o drumeție prin care doresc să ducă ajutoare bătrânilor din satul Ineleț. Pentru că este vorba de o localitate izolată, este foarte greu pentru localnicii în vârstă să se deplaseze după cele necesare. Cei care doresc să participe vor duce alimente și medicamente.
Ştiri din Timiș
Mediciniștii din Timișoara atrag atenția asupra fenomenului de hărțuire stradală și violență față de fete și femei. Publicul este invitat să participe la un eveniment dedicat temei, la sfârșitul lunii mai.
România
Un camion a intrat în parapetul median și a acroșat un autoturism, la Șagu, pe porțiunea de autostradă Arad – Timișoara, luni dimineața.