Singurul lucru bun rămas în urma amicalului susţinut de ACS Poli Timişoara, sâmbătă, pe „Dan Păltinişanu”, cu cei de la Vulturii Lugoj este titularizarea lui Ovidiu Petre în echipa lui Velcea. Semn că ofertele de afară s-au năruit şi că fotbalistul e aproape de contractul cu echipa cu care s-a pregătit peste vară. Scorul final a fost unul la limită, cât să scape Timişoara de o ruşine: Poli – Lugoj, 1 – 1.
După ce au rămas fără Zăgrean poliştii de la ACS caută variante noi pentru atac. O variantă ar putea fi argentinianul Aldo Alexander Suarez, venit în teste, vineri, la Timişoara. El, împreună cu un alt fotbalist, românul Florea Voicu, vor trece prin proba focului sâmbătă dimineaţa, de la ora 10, într-un amical cu Vulturii Lugoj, pe „Dan Păltinişanu”.
Aflat în criză accentuată de timp, Vali Velcea, antrenorul ACS Poli Timişoara, a primit o nouă perioadă suplimentară pentru a pregăti meciul derbi cu UTA. Din cauza organizării Festivalului Berii partida cu arădenii a fost amânată pentru ziua de luni, 3 septembrie.
Veste bună pentru antrenorul ACS Poli, Vali Velcea. Tehnicianul va avea ocazia să-şi testeze echipa încropită peste vară chiar înainte de marele derby cu UTA. Pe 28 august Timişoara va avea meci de cupă, în deplasare, la Şoimii Pâncota.
Vestea cea mare a venit. Primele contracte au fost deja semnate de jucători cu clubul Poli Timişoara. Pe lista noilor jucători confirmaţi se numără Nohai, Goge, sârbul Petrovic şi bulgarul Kirev. Discuţiile sunt în curs şi cu alţi fotbalişti, iar confirmările sau infirmările vor veni în perioada următoare.
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.