Cei de la ACS Poli Timişoara au început curăţenia de vară în lotul pentru Liga 1. De la antrenamentele de luni, primele după vacanţă, au lipsit în principal doi jucători. În primul rând este vorba despre Sakir Redjepi. Lui i-a expirat contractul şi nu se pare să i se propună o prelungire. Al doilea absent este portarul Mihai Gherasim, cel pe care nu prea l-a văzut nimeni la echipă.
Una dintre puţinele echipe timişorene care se poate mândri în acest an cu un loc pe podiumurile naţionale este cea a fotbalistelor de la CFR Timişoara. Acestea au primit miercuri medaliile cuvenite pentru locul trei din campionatul României.
Echipa de fotbal a avocaţilor Baroului Timiş, unde mai joacă şi avocaţi din Hunedoara, Alba şi Constanţa, a reuşit o performanţă greu de egalat, chiar şi pentru jucătorii profesionişti: a câştigat Campionatul European de Fotbal dedicat avocaţilor.
După un sezon plin de emoții, bucurii, șicane și multe tensiuni, ASU Politehnica Timișoara a ajuns spre finalul campionatului. A fost un drum lung, cu multe momente frumoase, dar și multe piedici, care au fost depășite rând pe rând. Pentru poliști urmează două meciuri, ultimele din acest sezon, în care se pregătesc să arate din nou lumii întregi ce înseamnă spiritul alb-violet.
Copiii fotbalişti care cred că au „stofă” de AC Milan îşi pot demonstra abilităţile sportive, dar pot beneficia şi de antrenamentele unor specialişti în domeniu la noua selecţie pe care clubul italian o va face la Timişoara. Cel mai de succes club de fotbal din lume revine la Timişoara cu Milan Junior Camp, program special de pregătire sportivă pentru copii, ce a ajuns la cea de-a V-a ediţie în România.
Azi în Timișoara
Miercuri, 11 februarie, puteți participa la un artist talk, să mergeți la film, la teatru sau să vizitați expoziții diverse în oraș.
Mapamond
Parlamentul European a votat un pachet de legi care înăsprește politicile de migrație, permițând deportarea migranților în țări din afara UE și restricționarea accesului la azil pentru persoane din state considerate „sigure”. Măsurile, susținute de PPE și de extrema dreaptă, includ o listă de țări precum Georgia, Turcia, India, Maroc sau Tunisia. Votul marchează o premieră politică, prin colaborarea dintre centru-dreapta și extrema dreaptă pe tema migrației.
Capitală Culturală
Următorul concert la Filarmonica Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Levente Török, propune un program captivant, cu muzică de Manuel de Falla, Serghei Prokofiev și Ludwig van Beethoven. Solist va fi pianistul Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional Arthur Rubinstein.
Mapamond
Parlamentul Norvegiei a decis înființarea unei comisii de anchetă independente pentru a investiga legăturile dintre Jeffrey Epstein și mai multe personalități norvegiene, după publicarea unor documente în SUA. Ancheta vizează inclusiv contacte ale prințesei moștenitoare Mette-Marit și presupuse fapte de corupție implicând foști oficiali de rang înalt. Mandatul și componența comisiei urmează să fie stabilite.
România
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.
România
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.
1
Mapamond
Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii cibernetice, destinat protejării sănătății mintale a copiilor și adolescenților în mediul online din UE. Inițiativa prevede lansarea unei aplicații europene pentru raportarea ușoară a cazurilor de hărțuire, coordonarea măsurilor naționale și promovarea unor practici digitale mai sigure, cu accent pe prevenție și sprijin pentru școli.
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
2