Două echipe formate din bursieri Erasmus de la Universitatea de Vest Timişoara au participat la etapa internaţională a celei mai importante competiţii sportive destinate tinerilor din acest program internaţional. Echipa de fotbal a fost cea mai bnă, în timp cea de volei s-a clasat a treia.
Un prim meci excelent abordat şi câştigat pe contraatac, un meci cu victorie pe teren propriu cu succes chinuit, o eliminare din cupă şi, ultimul rezultat, o înfrângere la principala contracandidată la promovare, CSM Râmnicu Vâlcea. Este bilanţul celor de la ACS Poli Timişoara, „completat” sâmbătă cu cel din urmă rezultat, o înfrângere în deplasare cu 1 – 0 la echipa vâlceană.
După ce a luat bătaie de la Pâncota, ACS Poli Timişoara pleacă după victorie la principala contracandidată la promovare, CSM Râmnicu Vâlcea. „Mergem la victorie”, spune răspicat Dan Alexa, antrenorul echipei.
Tradiţia cartierului Fabric a fost respectată şi în acest an, iar căsătoriţii şi necăsătoriţii s-au întâlnit într-un nou meci cu o tradiţie veche de zeci de ani. De această dată căsătoriţii au revenit la putere şi au învins cu un clar 9 – 4.
Tradiţie veche, meciul dintre echipele de căsătoriţi şi necăsătoriţi din cartierul Fabric merge mai departe şi sâmbătă, pe terenul Electrica. Vorbim de o dispută care durează din 1936 şi care, din păcate, nu mai stârneşte chiar aceleaşi pasiuni ca şi la început. De la ora 15.30 vor juca echipele de old boys, vor urma căsătoriţii şi necăsătoriţii, iar de la 18, o partidă amicală între Ripensia şi ACS Poli Timişoara.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.