Trei preoți catolici din Dieceza de Timișoara – în echipa României la Campionatul European de Fotbal
Trei slujitori ai Domnului din Dieceza de Timișoara reprezintă România la Campionatul European de Fotbal al preoților catolici. La acest campionat continental participă în total 18 echipe.
Luni, clubul ACS Poli Timișoara a anunțat că a obținut semnătura unui jucător care, cel puțin teoretic, era sub contract cu o altă formație timișoreană, cu care jucase chiar sâmbătă, FC Ripensia. Alexandru Bădăuță a semnat cu alb-violeții până la vară, alături de un tânăr fundaș român, internațional de tineret U19, de această dată venit din ligile inferioare din Olanda.
Cinema
Festivalului Ceau, Cinema! aduce o nouă ediție la Timișoara, care va avea loc între 15 şi 19 iulie, la Cinema Timiș.
Utile
Luni, 22 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni caută echilibrul dintre carieră, familie și implicare în comunitate, povestea Simonei Podaru se conturează ca un exemplu de reconversie profesională. Trainer acreditat și fost profesionist într-o companie multinațională, aceasta a ales, în urmă cu aproape un deceniu, să părăsească mediul corporatist pentru a se dedica în întregime formării oamenilor și proiectelor educaționale.
Eveniment
În comuna Peciu Nou, cinci persoane au fost implicate într-un accident rutier produs duminică noaptea, după ce două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile. Trei dintre ocupanți au rămas încarcerați și au fost scoși de pompieri.
Ştiri din Timiș
Când temperatura urcă, sistemul de climatizare al mașinii devine esențial. O instalație de aer condiționat întreținută corect oferă răcoare rapid, funcționează mai eficient și protejează componentele importante ale sistemului.
Azi în Timișoara
Luni, 22 iunie, puteți participa la un side quest, să mergeți la un concert sau la expoziții.