Viaţa şi evoluţia din campionatele Ligii 1 şi a Ligii 3 au făcut ca la Timişoara să se întâmple din nou minunea fotbalistică de la Craiova, oraş în care jucau în liga a doua două echipe rivale, reprezentând acelaşi oraş. Cel puţin deocamdată, ştim că din iulie, pe „Dan Păltinişanu” vor evolua două echipe alb-violete: ACS Poli Timişoara, căzută în B din Liga 1, respectiv ASU Politehnica, formaţia promovată din liga a treia. E bine, e rău, pot fuziona echipele, vor mai da autorităţile bani, sunt toate întrebări care se pun şi care stimulează pasiuni nebănuite.
Marian Iancu, şeful celor de la Poli Timişoara, consideră că amenzile aplicate jucătorilor sunt pe deplin justificate.
Dacă patronul Marian Iancu s-a supărat pe autorităţi şi a lăsat de înţeles că ar putea să plece de la Poli Timişoara şi să investească la Rapid, jucătorii sunt nemulţumiţi că le-au fost micşorate salariile.
Rapid Bucureşti este interesată să-şi îmbunătăţească valoarea compartimentului ofensiv. Iar pe lista de achiziţii a noului antrenor Şumudică se află şi costaricanul Winston Parks.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
5
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
11
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Mapamond
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles.
2