Începând de astăzi, 14 martie, Timișoara are un proiect nou care îi schimbă perspectiva urbană. City of Mara FORUM — ansamblul care combină locuire, hotel internațional, retail, co-working și spații verzi — își deschide oficial porțile pentru primii cumpărători la Târgul Imobiliar Timișoara, Standrile G7-G8.
Reprezentanții cluburilor Rotary din Timișoara vor discuta, timp de două zile, în cadrul unei noi ediții a Forumului Vocațional Regional Rotary. Fiecare dintre participanți îşi va împărtăși experiența profesională, principalul subiect discutat va fi nevoia de a crea viziuni colective asupra dezvoltării comunității. În acest an discuțiile vor fi realizate sub un model marcat de cinci „I-uri”: inovație, inteligență, integritate, interculturalitate și inspirație.
Devenite o forţă puternică de presiune asupra guvernanţilor atunci când vine vorba de dezvoltarea infrastructurii, forumurile de specialitate au reuşit să ducă la schimbarea multor lucruri în bine. Mai nou, unul dintre acestea a făcut până şi o strategie de implementare a Master Planului de transporturi. Dacă Ministerul Transporturilor nu a fost deloc darnic cu Timişul în privința noilor proiecte de infrastructură, strategia încropită de forumişti e şi mai „amară”.

Horoscop

Lună Nouă în Pești
În data de 19 martie are loc Luna Nouă în semnul Pești, care aduce o energie profund sensibilă, intuitivă și spirituală.

Capitală Culturală

PROGRAM. Cavalleria rusticana, în săptămâna Paștelui, la Opera din Timișoara
Perioada sărbătorilor pascale aduce pe scena Operei Naționale Române din Timișoara două reprezentații ale operei „Cavalleria rusticana” de Pietro Mascagni. Instituția a pus în vanzare biletele pentru spectacolele lunii aprilie. În perioada 26 aprilie – 31 mai se va desfășura a 50-a ediție a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 19 martie
Joi, 19 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

România

Fata Morgana din bugetul României: pe urmele celor 11 miliarde de euro pe care statul le are de recuperat
Dintre cei peste 40.000 de contribuabili incluși pe așa-zisa „listă a rușinii” publicată de ANAF, 5.400 au datorii la stat de peste 1 milion de lei fiecare, valoarea cumulată depășind 59 de miliarde de lei. Lista este însă prost făcută și nu ajută la recuperarea creanțelor, argumentează FACIAS în fața reprezentanților Ministerului Finanțelor și ai ANAF. Caz concret: pe listă figurează o firmă italiană cu o datorie de 300 de milioane de euro, bani pe care statul român nu îi va mai recupera, căci compania e în faliment.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 martie 2026, în Timișoara?
Joi puteți participa la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau să mergeți la filme și expoziții.

Eveniment

Bărbat găsit mort pe o stradă din Timișoara
Miercuri, polițiștii au fost sesizați că în spatele unui imobil situat pe strada Ștefan Octavian Iosif din Timișoara, s-ar afla o persoană posibil decedată.

Ştiri din Timiș

Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara: patru zile cu lansări și evenimente
Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cea de-a XIII-a ediție, care se deschide oficial joi, 19 martie, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul se va desfășura până pe 22 martie și va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00.

Ştiri din Timiș

„Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara. Ambarcațiuni din materiale reciclate și spectacol pe Bega
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici