Ministrul Economiei, Constantin Niță, a declarat că în Europa se va relua producția de energie pe bază de cărbune, iar exploatarea gazelor de șist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor. Ministrul a participat, joi, la Bucharest Forum 2014, unde a mai spus că România poate fi un jucător important în domeniul energetic.
Reprezentantii cluburilor Rotary din zona de vest a Romaniei vor discuta despre succesul profesional
Membrii cluburilor Rotary din zona de vest a României îşi vor prezenta experienţa profesională şi succesul reuşitei în plan personal în cadrul Forumul Vocaţional Regional Rotary. Evenimentul va avea loc în perioada 21 – 23 martie, la Timişoara.
Şeful Universităţii de Vest Timişoara caută noi modalităţi de a accesa fonduri europene. De această dată, împreună cu parteneri din Republica Moldova. Împreună cu o delegaţie guvernamentală, el a participat la un forum pe această temă.
Medical Forum Timișoara va avea loc în perioada 3-4 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri. La eveniment sunt așteptați sute de medici timișoreni alături de președinții filialelor Societății Naționale de Medicina Familiei din țară.
Dr.ing. Radu Mihăescu, consulul onorific al Republicii Macedonia în România, a deschis, miercuri, lucrările primului Forum al Oamenilor de Afaceri din Macedonia, la Timișoara. Evenimentul își propune să deschidă noi relații de colaborare între firmele din vestul României și cele din Macedonia. 20 de societăți din Timiș, București și Brașov au fost prezente la această primă ediție.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.