Președintele rus Vladimir Putin a plasat forțele armate din centrul țării în stare de alertă maximă. Anunțul a fost făcut de către ministrul Apărării, Serghei Şoigu, după ce Rusia a confirmat că şi-a consolidat prezenţa militară la frontiera cu Ucraina.
Administraţia interimară proeuropeană din Ucraina a început să mobilizeze trupele în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în contextul semnalelor privind o intervenţie militară rusă în regiunea autonomă prorusă Crimeea. Potrivit serviciilor de securitate ucrainene, citate de presa internaţională, vehicule militare şi trupe ruse deţin controlul, de aproximativ 48 de ore, asupra principalelor instituţii, drumuri şi aeroporturi din Crimeea. Totuși, semnele de identificare lipsesc de pe uniformele militarilor și de pe vehiculele acestora.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut și a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până când situația se va normaliza, dar nu a luat încă decizia unei intervenţii militare.

Eveniment

Protestul fermierilor din București s-a soldat cu 30 de persoane duse la secții. Jurnaliști agresați, autospeciale vandalizate
Protestul din Piața Victoriei a degenerat marți după-amiază, când mai mulți manifestanți au atacat cordonul de jandarmi cu pietre și obiecte contondente. 30 de persoane cu comportament violent au fost ridicate și duse la secții de poliție.

Ştiri din Timiș

Traseul Revoluției, gata, dar prea târziu. Câteva săptămâni de întârziere aduc o notă de plată de 10 milioane de lei
Traseul Revoluției din Timișoara este, în sfârșit, gata, însă cu două săptămâni după termenul-limită din PNRR. Întârzierea înseamnă pierderea finanțării europene, iar cei peste 10 milioane de lei cheltuiți pentru proiect vor fi suportați din bugetul local, decizie asumată marți și de consilierii locali. 5

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Mic dejun pe pod, firobuz cafe și activități sportive. Sâmbătă, centrul Timișoarei devine scenă pentru sport și cultură
Timișoara marchează Săptămâna Europeană a Mobilității printr-o zi dedicată comunității, pe 19 septembrie. Podul Mihai Viteazul, stația 33, un „Firobuz Cafe” și mai multe bulevarde vor găzdui activități gratuite pentru toate vârstele. 3

Ştiri din Timiș

Povestea Guban, brandul care a făcut Timișoara celebră prin pantofi. I-a purtat și Sophia Loren
Unul dintre numele care au rămas strâns legate de istoria Timișoarei este sărbătorit astăzi. În 15 septembrie 1937 era înregistrată la Registrul Comerțului afacerea care avea să devină celebră sub numele Guban.

Ştiri din Timiș

Un timișorean, la conducerea unei importante organizații științifice internaționale. A lucrat pentru Rolls-Royce
O nouă recunoaștere internațională pentru școala de inginerie din Timișoara. Prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al Universității Politehnica Timișoara, a fost ales președinte al European Structural Integrity Society (ESIS), una dintre cele mai importante organizații științifice internaționale dedicate integrității structurale.

România

Sorin Grindeanu îi cere lui Bolojan să discute cu fermierii după violențele din Piața Victoriei
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului interimar Ilie Bolojan să discute cu reprezentanții fermierilor pentru a calma tensiunile apărute marți în Piața Victoriei, unde protestul a degenerat și au fost folosite gaze lacrimogene. 5

Eveniment

UPDATE. Protestul fermierilor din Capitală a degenerat. Gaze lacrimogene, jandarmi loviți cu bâte și circulație blocată
Câteva mii de fermieri și susținători ai mișcării suveraniste s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, într-un protest care a început cu revendicări legate de situația fermierilor, dar care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, relatează Agerpres și HotNews.ro. Jandarmii au folosit de mai multe ori gaze lacrimogene, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu obiecte, inclusiv cu bâte și semne de circulație. UPDATE. Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate 14

Ştiri din Timiș

Testați inovația în sudare și tăiere la Open Day CM Metal – Ediția a V-a
ADVERTORIAL. Se apropie din nou o zi deosebită pentru specialiștii în sudare și pentru toți cei pasionați de tehnologie. Marți, 22 septembrie 2026, între orele 09:00 și 16:00, CM Metal, reprezentant certificat Fronius în România, vă deschide porțile pentru ediția a V-a a evenimentului Open Day, o zi dedicată inovației și experiențelor practice.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici