Formaţia de rock alternativ Opus din Timisoara va susţine vineri un concert în fostul Club Gong al Casei de Cultură a Studenţilor. Intrarea va fi liberă, iar concertul va fi urmat de un party pentru iubitorii muzicii de gen.
Din 10 nominalizări, Beyonce a câştigat şase trofee, la cea de-a 52-a ediţie a Galei Decernării Premiilor Grammy. Surpriza a constituit-o, însă, Taylor Swift, tânăra cântăreaţă de country, care, la 20 de ani, a obţinut primele 4 statuete din carieră, printre care şi cea mai râvnită dintre toate, Albumul Anului.
După o carieră muzicală de 45 de ani, trupa The Scorpions se retrage. Dar înainte de asta lansează un nou album şi pleacă într-un turneu mondial.
Formaţia Hobo Sapiens, fondată în Timişoara, va susţine în acest sfârşit de săptămână un recital pentru fanii din Timişoara, după ce anul trecut a participat la festivaluri de peste hotare şi a cântat alături de nume mari ale muzicii internaţionale.
După ce au şi-au construit rapid o bază de fani în Timişoara, au susţinut concerte în Ungaria şi în Macedonia şi şi-au mai programat câteva în mai mulţe ţări din Europa, băieţii din formaţia Popa Şapcă au decis că au nevoie de un upgrade, aşa că au pornit în căutare de noi membri.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.