Ford a surprins luni întreaga presă online, după ce a făcut publice iamginile şi detaliile oficiale ale modelului Ford Focus RS500, cu mult înainte faţă de termenul planificat iniţial. Totul se datorează "interesului imens" iscat de această maşină.
Circulaţia a fost dată peste cap, joi, în zona centrală a oraşului Timişoara, după ce şoferul unui autocamion cu numere de Germania a agăţat firele de troleibuz şi a acroşat un Volkswagen Polo condus de o femeie gravidă. Maşina acesteia a fost aruncată într-un alt autovehicul, un Ford Focus.
Neatenţia la volan face din nou victime pe şoselele din Timiş. Trei persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut duminică dimineaţă pe ruta Timişoara-Moraviţa, la ieşirea din localitatea Voiteg, la intersecţia cu drumul care duce către Reşiţa, judeţul vecin Caraş-Severin.
Primarul comunei Pișchia, Andrei Obreja, a anunțat finalizarea lucrărilor de renovare și dotare a celor patru cabinete de sprijin din cadrul Școlii Gimnaziale Pișchia. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Asociației „Iulia Hașdeu”, coordonată de Ileana Mogoșanu, și vine mai ales în beneficiul copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).
Un bărbat s-a prăbușit brusc, joi dimineață, în stația de tramvai de la Fabrica de Bere din Timișoara. Trecătorii au sunat de urgență la 112 după ce au observat că acesta nu mai răspundea. Ar fi făcut infarct. UPDATE. Bărbatul se află în proces de resuscitare
1
Primăria Municipiului Lugoj lansează un apel ferm către cetățeni pentru menținerea unui dialog civilizat în spațiul public online. Reprezentanții instituției subliniază că înțeleg existența unor nemulțumiri, critici sau frustrări și că acestea sunt binevenite, atâta timp cât sunt exprimate cu respect.
1
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.
Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar Almanahul Agenda 2026 este deja disponibil la tutungeriile Tabac Xpress, dar și la sediul redacției noastre. Publicația aduce împreună articole de lifestyle, cultură și dezvoltare personală, prezentate într-un format modern și ușor de parcurs.
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.