Partidul Social Democrat Timișoara are o nouă conducere, aleasă. Președintele organizației a fost ales deputatul Florin Bîrsășteanu. Deputatul de Timiș a ocupat până acum funcția de președinte interimar al PSD Timișoara, din luna februarie a anului în curs, când Sebastian Răducanu (președintele ales la mijlocul lui 2015) a decis să-și dea demisia.
Deputatul PSD Florin Bîrsășteanu ar fi dispus să intre în competiția pentru Primăria Timișoara. Deși spune că nu exclude varianta unei candidaturi, social-democratul susține că decizia finală nu-i aparține lui, ci Partidului Social Democrat. Un lucru este cert, în viziunea lui Bîrsășteanu, Timișoara merită un altfel de primar... diferit de Nicolae Robu.
Competiţia pentru desemnarea unui candidat la alegerile pentru Primăria Timişoara este în toi în PSD Timiş. Au apărut deja primele nume, dar asta nu înseamnă că propunerile nu se vor schimba pe parcurs. Sunt şi variante mai... largi, spune ministrul Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timiş.
Eveniment
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în afara drumului pentru a evita impactul cu o mașină care nu a acordat prioritate, în Timiș. În urma impactului, o fetiță de 7 ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Este Ziua Porților Deschise la Școala de Arte, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Instituția organizează, vineri, Ziua Porților Deschise. Toate specializările artistice ale școlii vin în întâmpinarea publicului cu un captivant caleidoscop de activități de la flashmob, la ateliere de arte vizuale, spectacole și expoziții.
Capitală Culturală
În cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, organizat de Teatrul Maghiar din Timișoara, vor avea loc un seminar și un atelier. Participarea este gratuită.
Eveniment
Un tânăr șofer a dat dovadă de un mare tupeu. El s-a urcat băut și drogat la volanul și a provocat un accident, lovind o altă mașină. Apoi și-a continuat nestingherit drumul până a fost oprit de oamenii legii.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș le oferă anul acesta mai multe activități de familie participanților la evenimentul caritabil Timotion.
Ştiri din Timiș
Vineri, 10 mai, la câteva ore după startul oficial al campaniei electorale, primarul Dominic Fritz i-a retras viceprimarului Cosmin Tabără puținele atribuții pe care aceste le mai avea în instituție.
5
Ştiri din Timiș
Cu versuri despre gărzi, note la sesiune și materii grele, aproximativ 170 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au vrut să facă o bucurie celor care le-au fost mentori și care le vor fi colegi de secții, după ce încep munca prin spitale. „Serenadele studențești” au debutat la Timișoara, după ce tinerii au văzut că în alte centre universitare acestea sunt deja un obicei împământenit de studenții din ultimii ani de studiu. Bucuria medicilor-profesori a fost pe măsură.
1
Utile
Pe strada Răsăritului (tronson cuprins între str. Liniștei și str. Academician Remus Răduleț), traficul rutier va fi închis în vederea așternerii covorului asfaltic.