Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri timișoreni a reușit să realizeze o nouă tranzacție majoră. După ce a realizat operațiuni de vânzare din afacerile cu producătorul de napolitane Joe și cu rețeaua de magazine Artima, Florentin Banu a atras un important partener și în afacerea din domeniul maselor plastice pe care o deschisese în urmă cu câțiva ani.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Lugoj, unde a spus că pe centură este evidentă „necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecția cu drumurile spre Tapia și Măguri”. Licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic urmează să fie lansată săptămâna viitoare.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că în perioada aprilie - mai a spart mai multe mașini parcate pe diferite străzi din Timișoara, de unde a sustras diverse bunuri.
România
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
Mapamond
Aeroportul din Munchen a fost închis, în această dimineață, din cauza activiștilor de mediu care au intrat pe piste și s-au lipit de asfalt.
Eveniment
Cinci vietnamezi au fost prinși de polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare în timp ce încercau să treacă fraudulos granița din România în Ungaria, în încercarea de a ajunge în vestul Europei.
Ştiri din Timiș
Un cititor Tion a surprins trei cai lăsați liberi în zona Lunei din cartierul Fabric.
1
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 18 mai, Bozankaya a livrat la Timișoara primul tramvai galben din lotul de 17 pentru care a semnat contractul la începutul anului. Până acum, Timișoara a primit 21 de tramvaie mov în baza înțelegerii cu producătorul turc.
2