Printre gablonțuri, cutii uriașe cu farfurii, vaze, printre haine second-hand, televizoare, biciclete, icoane sau mobilă vintage ori dulciuri nemțești, în Piața Flavia și-a găsit locul, sâmbătă, și arta contemporană. Au dus-o acolo doi timișoreni cunoscuți în viața culturală a orașului, Ovidiu Hrin și Ovidiu Mihăiță, care au pus la cale prima ediție a „Bienalei de la Flavia”.
Poliţiştii locali au aplicat 30 de avertismente, la sfârşitul săptămânii trecute, în zona pieţelor Flavia şi Aurora din Timişoara. Principalii vizaţi au fost cei care şi-au întins mărfurile pe trotuare, dar şi şoferii care obişnuiesc să parcheze neregulamentar în zona respectivă.
Autorităţile încearcă să facă ordine în zona pieţelor Flavia şi Aurora din Timişoara, printre comercianţii care îşi vând mărfurile pe trotuare şi şoferii care îşi parchează maşinile alandala. Agenţii Poliţiei Locale au aplicat peste 20 de amenzi în zonă la finele săptămânii trecute şi au confiscat zeci de pachete de cafea.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.