
Societatea Transclean a câștigat licitația primăriei pentru adunarea crengilor și a deșeurilor provenite din construcții de pe străzi, adică gunoaiele din rampele clandestine. Avea zero angajați declarați în 2018, dar acum se laudă cu 14 muncitori, iar primăria îi plătește 5,8 milioane de euro vreme de patru ani.
Ştiri din Timiș
Dacă sâmbătă, 17 aprilie, Breasla Ghizilor continuă tururile prin trecutul Cetății și al personalităților care au trăit în aceste locuri, în ziua de duminică vor fi tururi tematice. Primul va fi dedicat ,,Timișoarei evreiești”, o comunitate cu trecut prestigios pentru acest oraș.
Sănătate
De la debutul campaniei de vaccinare, în Timiș, s-au administrat 167.498 de doze de vaccin anti-Covid19. În ultimele 24 de ore s-au administrat 3.385 de vaccinuri. Ultima reacție adversă a fost la o persoană care avea anxietate. Aceasta s-a vaccinat cu Pfizer, apoi și-a pierdut cunoștința pentru de o scurtă durată.
Sănătate
Cele șase fluxuri de vaccinare cu ser AstraZeneca de pe Intrarea Doinei vor fi înlocuite cu fluxuri de vaccinare cu ser Moderna, din 19 aprilie, informează DSP Timiș. Rapelurile vor fi efectuate conform programărilor, spun reprezentanții DSP.
Ştiri din Timiș
Arheologii de la Universitatea de Vest, coordonați de profesorul Dorel Micle, au intrat pe șantierul drumului care leagă DN 69 de A1, în nordul Timișoarei. Pe acest traseu, conform studiului de fezabilitate, ar fi 11 zone cu potențial arheologic.
Ştiri din Timiș
Cei 19 beneficiari ai Centrului de Suport pentru Situații de Urgență și Criză, din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara descoperă tainele grădinăritului. Amenajează o mini-grădină de legume și flori.
4
Ştiri din Timiș
Societatea de Piețe a scos la concurs două posturi, pe cel de director general și pe cel de director economic. Viitorul director general trebuie să aibă cel puțin zece ani vechime în muncă, iar cel economic minimum cinci ani. Se cere și experiență în funcții de conducere, iar o condiție dubioasă spune că înlocuitorul lui Ionuț Nasleu trebuie să mai fi condus cel puțin patru ani regii autonome sau societăți cu capital de stat.
Eveniment
Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dar și amenzi de zeci de mii de lei, în weekend, la un camping din Diniaș. Polițiștii au intervenit și sâmbătă și duminică după ce au aflat că în locația respectivă s-au adunat mai multe persoane.
Ştiri din Timiș
Consilierii județeni au votat, luni, bugetul Timișului pentru anul 2021. Mai multe amendamente au venit din partea consilierilor PSD, însă au fost respinse. Aleșii social democrați acuză că nu au fost invitați la consultări pe tema bugetului public. Președintele CJ Timiș le-a replicat că „contribuția lor nu este constructivă”.
3