Agenţia Naţională de Administrare Fiscală încearcă să convingă contribuabilii să se transfere în mediul online pentru a intra în legătură cu instituţia. Reprezentanţii instituţiei promovează intens Spaţiul Privat Virtual, interfaţa de accesare a sistemului, spun că are nenumărate avantaje, dar nu vorbesc şi despre momentele când sistemul e blocat sau cade.
Deschideți o afacere sau vă instalați o nouă casă de marcat electronică, Finanțele vă vin în ajutor și oferă posibilitatea emiterii online a numărului unic de identificare a aparatelor respective. Documentele necesare solicitării și atribuirii numărului unic de identificare pot fi depuse online prin intermediul Spațiului Privat Virtual.
Contabilii firmelor din Timiș vor trece de la statul la cozi la Finanțe, la depunerea declarațiilor fiscale prin intermediul internetului. Dar, până ce sistemul va deveni complet funcțional, inspectorii fiscului vor în primul rând să scape de vizitele numeroase ale persoanelor fizice, au anunțat reprezentanții Direcției de Finanțe Timișoara, în cadrul unui seminar organizat de CCIA Timiș.
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
1
Eveniment
Un agent de pază a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unui eveniment organizat pe stadionul din localitatea Igriș, județul Timiș. Polițiștii au identificat rapid doi suspecți care au fost duși la audieri.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 1 august, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara. Transportatorii și operatorii economici care tranzitează orașul sau efectuează livrări trebuie să respecte noul regulament aprobat de Consiliul Local și, în funcție de tonaj și destinație, să obțină permise speciale de acces.
România
Deși luna iulie a adus cantități importante de precipitații în România, nivelul Dunării continuă să scadă și se apropie de minime istorice pentru această perioadă a anului. Potrivit celor de la Meteoplus, explicația nu ține de vremea din țara noastră, ci de situația din întregul bazin hidrografic al fluviului, unde seceta persistă de mai multe luni.
4