Statul încearcă să atragă resurse de la populație începând de luni. Este vorba despre lansarea a trei emisiuni de titluri de stat Tezaur cu scadențe în 2, 3 și 5 ani la dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Dacă anul trecut știam câți bani vrea să împrumute statul de la populație, 4 miliarde lei, din care a atras doar jumătate, acum nu știm, de unde rezultă faptul că: cu cât mai mult, cu atât mai bine. Asta mai ales în condițiile în care a decis să nu mai iasă cu emisiuni către bănci, din cauza faptului că taxa pe active a făcut băncile să nu mai împrumute statul.
Ioan Ladislau Elek, director executiv pe Colectare în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara a preluat temporar funcția de conducător al instituției. Acesta vine în locul lui Ioan Dragomir, care s-a aflat pe acest post din 10 aprilie 2017, prin delegare, care însă nu a mai fost prelungită.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.