Iubitorii de film din Timișoara vor avea ocazia să urmărească, în premieră, unul dintre cele mai bune filme ale anului. Este vorba despre „Ida”, peliculă care acum se numără printre favoritele la premiul Oscar, la categoria cel mai bun film străin.
Locuitorii orașului de pe Bega sunt invitați, în acest sfârșit de săptămână, la film. Pe ecranul de la Cinema Timiș va fi difuzată, în premieră, pelicula „Recviem pentru efemeride”, realizată de cineastul timișorean Gheorghe Șfaițer.
Timișorenii vor putea să urmărească, în această săptămână, filmul „De ce eu?”, pelicula despre moartea tânărului procuror Cristian Panait, care s-a sinucis după ce a anchetat cazul unui coleg acuzat de corupție.
Filmul „Câinele japonez” al regizorului Tudor Cristian Jurgiu este eligibil pentru nominalizare la premiile Academiei Americane de Film, cunoscute și sub numele de Oscaruri, la categoria cel mai bun film străin. Această peliculă este debutul în regia de lung metraj al lui Jurgiu.
Picnicul cinematografic sub stele, care urma să se desfășoară în noaptea în care curentul de meteori Perseide atingea apogeul, dar a fost sabotat de o ploaie torențială care a alungat publicul din grădina Observatorul Astronomic, a fost reprogramat de organizatori la Experimentarium Tm. Timișorenii vor putea viziona pe malul Begăi, în Parcul Rozelor, filmul Exploratorul, despre savantul Emil Racoviță. Totodată, publicul va avea prilejul să participe la experimente de fizică.
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar o șoferiță a rămas blocată într-unul. Pompierii au intervenit. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
2
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
1