Filarmonica Banatul Timișoara a anunțat duminică, 2 februarie, trecerea în neființă a maestrului Diodor Nicoară, fost dirijor al Corului și director al instituției. Un nume emblematic pentru scena muzicală timișoreană, Diodor Nicoară a fost o personalitate marcantă, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea ansamblului coral al Filarmonicii.