tion.ro Web analytics

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, marți seara, la intersecția străzilor Circumvalațiunii cu Burebista din Timișoara. Traficul în zona respectivă a fost blocat, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului.

Pe una dintre proprietăţile familiei Bagiu din Giroc funcţionează un adevărat muzeu al maşinilor de epocă. Autoturisme şi motociclete despre care mulţi dintre noi doar am auzit, pot fi admirate la viitorul muzeu SGM (numit aşa după iniţialele numelor celor trei fiice ale familiei Bagiu).  Dorin Bagiu a reuşit să amenajeze un pavilion în care pot fi deja admirate opt exponate.

Şeful executivului local a purtat recent o serie de discuţii cu reprezentanţii firmei Sogefi din Italia, respectiv cu conducerea unei firme din Târgu-Mureş, privind construirea unui parc industrial în zona străzii Timişoarei. Investiţia italienilor ar putea ajunge la 19 milioane Euro şi ar genera un număr de 300 de noi locuri de muncă.

Ştiri din Timiș

FOTO. Alianța Dreapta Unită a ieșit la miting de Ziua Europei înainte de startul campaniei electorale
Alianța Dreapta Unită – USR, PMP și Forța Dreptei – a organizat joi, 9 mai, la Timișoara, un miting de „Ziua Europei”. Au fost prezenți, printre alții, și Ludovic Orban, Cătălin Drulă și Eugen Tomac. Coincidență sau nu, evenimentul a picat cu câteva ore înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. 1

Capitală Culturală

Teatrul Național din Timișoara participă la Bacău Fest Monodrame cu spectacolul lui Florin Piersic jr.
Spectatorii care vor lua parte la festivalul Bacău Fest Monodrame vor avea ocazia să vadă o reprezentație a Teatrului Național din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Robu și PSD-PNL, pe primele locuri la alegerile locale din Timișoara. Cel puțin pe buletinul de vot
Joi, 9 mai, Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a tras la sorți ordinea de pe buletinele de vot pentru alegerile locale de peste o lună. Astfel, la Timișoara, primii pe liste vor fi cei din PSD-PNL, deci și Nicolae Robu, pe buletinul pentru primărie. 3

Ştiri din Timiș

Sute de elevi au participat la Olimpiadele Comunicării, găzduite de Timișoara
Câteva sute de liceeni din clasele a 11-a și a 12-a s-au întrecut în cunoștințe și imaginație, la probele Olimpiadelor Comunicării, concurs național, derulat de Facultatea de Științe ale Comunicării, care aparține de Politehnică. Concursul s-a desfășurat online însă tinerii participanți au venit în Timișoara, pentru premiere.

Ştiri din Timiș

FOTO. Se toarnă fundația pe noul stadion din Calea Buziașului
Primăria Timișoara prezintă un prim update cu lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului. La două luni de la „prima lopată”, una simbolică, dată pe șantier s-a ajuns în faza de turnare a fundației. Noul stadion trebuie finalizat în puțin peste doi ani din acest moment.

Ştiri din Timiș

PSD acuză Alianța Dreapta Unită că susține un condamnat la închisoare pentru Primăria Satchinez
Social-democrații din Timiș îi acuză pe cei din Alianța Dreapta Unită – pe Alin Nica și Dominic Fritz în mod special – că susțin un condamnat penal la alegerile locale. Este vorba despre candidatul pentru Primăria Satchinez, Ioan Dan. În 2016, pe când era primar al comunei, acesta fusese reținut pentru că luase mită din partea unui om de afaceri. 2

Ştiri din Timiș

RETIM comunică măsuri cu implementare imediată
Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către o parte a angajaților Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM Ecologic Service S.A., care în ultima săptămână fie nu a prestat activitate, fie nu a respectat programul de colectare a deșeurilor.

Eveniment

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de Garda Forestieră Timișoara în luna aprilie
Controalele făcute în aprilie de către comisarii Gărzii Forestiere Timișoara în județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara au scos la iveală mai multe nereguli.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici