ADVERTORIAL. Festivalul Papanașilor a ajuns la cea de-a patra ediție și se bucură în continuare de prezența multor timișoreni care vin să guste papanașii și să asculte muzică veselă. În cadrul evenimentului vor fi prezenți cinci artiști de renume din muzica populară: Andreea Voica, Milovan Keba, Nelu Blidaru, Geta Arghiuș și Cristina Voicu, care vor anima atmosfera pe toată perioada festivalului.
ADVERTORIAL. Restaurantul Jack vă invită la petrecere. O nouă ediție a Festivalului Papanașilor va avea loc duminică, 23 iunie 2019, în comuna Remetea Mare, județul Timiș. Începând cu ora 13.00, în incinta Restaurantului Jack participanții vor avea ocazia să guste din papanașii care i-au consacrat pe bucătarii din echipa restaurantului.
Cine nu a încercat măcar o dată până acum gogoşile pufoase, prăjite, mustind în smântână şi gem? Primul eveniment dedicat în exclusivitate acestor delicii gastronomice va debuta sâmbătă, 8 octombrie, în localitatea timişeană, Covaci.
Capitală Culturală
Universitatea Politehnica Timișoara nu le oferă studenților doar cursuri și seminarii, ci și momente de distracție. Artiști români și străini vor urca pe scenă, în Complexul Studențesc, cu ocazia Zilelor Studenților Timișoarei, organizate luna aceasta. Vor avea loc și proiecții de film în aer liber și bătăi cu apă.
Capitală Culturală
Un workshop de microscopie de ultimă generație în restaurarea operelor de artă va avea loc săptămâna viitoare la Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Hipoacuzia sau pierderea auzului este o problemă de sănătate publică tot mai des întâlnită la nivel mondial, afectând peste jumătate de miliard de persoane și având un impact semnificativ asupra calității vieții și a capacității de comunicare a indivizilor afectați.
Capitală Culturală
Se caută 12 artiști pentru hubul de creație muzicală din satul timișean Buzad.
Eveniment
Poliția Rutieră îi ajută pe bicicliștii timișoreni să fie mai siguri pe drumurile publice. Aceștia au primit în dar veste reflectorizante, scopul creșterii vizibilității acestora pe timp de noapte.
1
Utile
Sâmbătă mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 11 mai, continuă Harababura Vinyl Fair la Bastionul Theresia, iar în Piața Unirii are loc Parada Florilor.
Ştiri din Timiș
În noiembrie anul trecut, un fenomen rar s-a putut vedea pe cer în România, dar și din Ungaria, unde s-a putut observa aurora boreală de un roșu aprins. Cel mai bine s-a văzut din Timiș. Fenomenul se repetă acum.
6