La sfârșitul lunii august timișorenii care iubesc arta vor avea ocazia să se bucure de Festivalul de Operă și Operetă în aer liber. Pentru aceștia s-au pregătit zece reprezentanții spectaculoase, dar și un concert de neratat.
Spectacolele de pe scena din Parcul Rozelor din Timișoara au strâns mii de timișoreni în primul weekend al Festivalului de Operă și Operetă. Teatrul de Vară s-a dovedit neîncăpător pentru timișorenii care au venit în număr mare pentru a urmări spectacolele Silvia, Nabucco și Văduva veselă.
Încă de la prima ediție, desfășurată în urmă cu un deceniu, ideea maestrului Corneliu Murgu, directorul Operei Naționale Române din Timișoara, de a organiza festivalul pe scena Teatrului de Vară a atras ca un magnet mii de spectatori în Parcul Rozelor. Silvia, prințesa ceardașului, va deschide cea de-a X-a ediție a evenimentului vineri, 22 august 2014.
Opera Națională Română din Timișoara a început pregătirile pentru festivalul din Parcul Rozelor, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului estival în urbe. Ajuns la cea de-a X-a ediție, Festivalul de operă și operetă în aer liber va începe cu producția declarată drept "Cel mai bun spectacol de operetă al anului în România", la Gala Operelor Naționale.
Soprana Narcisa Brumar a fost desemnată drept cea mai bună solistă a anului în cadrul Galei Operelor Naționale. Artista a primit vestea pe scenă, în direct, în timpul spectacolului cu opereta Silvia, în care interpreta rolul titular și care a încheiat 2013/2014 a Operei Naționale Române din Timișoara. În luna august, în Parcul Rozelor va avea loc ediția a X-a a Festivalului de Operă și Operetă în aer liber, iar pe www.tion.ro puteți afla programul evenimentului.
Utile
Joi, 5 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.
România
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.