Concerte, spectacole şi expoziţii în aer liber, în Piaţa Victoriei, pe malul canalului Bega, în Parcul Rozelor, pe pista aeroportului şi chiar pe stadion – asta le propun timişorenilor reprezentanţii primăriei, în cadrul unui nou festival care urmează să fie lansat anul acesta – Festivalul Artelor Timişorene. În 2014 se alocă aproape 1,7 milioane de euro de la bugetul local pentru manifestările de pe Agenda Culturală. Se anunţă un an bogat în festivaluri la Timişoara. Vedeţi care sunt cele mai importante.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, vineri, primele nume care vor concerta în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului Jazz TM, care se va desfăşura în perioada 11-13 iulie 2014. Este vorba de Anoushka Shankar, care va urca pe scena din Piaţa Victoriei acompaniată de Manu Delago, prezent la Timişoara şi la prima ediţie a festivalului, şi alţi artişti.
Oficialii Primăriei Timişoara susţin că data celei de-a doua ediţii a festivalului Jazz TM a fost stabilită, în perioada 11-13 iulie 2014, în funcţie de disponibilitatea anumitor artişti, fără să existe vreo intenţie ca acest eveniment să se suprapună cu festivalul de jazz de la Gărâna. Mai mult, primarul Robu, care a decis, anul trecut, ca municipalitatea să nu mai finanţeze festivalul din Poiana Lupului, spune că nici nu ştia data acestui eveniment.
Festivalul JazzTM, care anul trecut a adus la Timişoara nume mari ale genului, precum David Murray Infinity Quartet, Macy Gray sau Kurt Elling, va reveni în forţă şi în 2014. Luni, organizatorii au anunţat data festivalului.

Ştiri din Timiș

Cum sprijină Camera de Comerț firmele din Timiș. Florica Chiriță, invitată în podcastul CCIR
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.

Ştiri din Timiș

FOTO. Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center a inaugurat noua bază din Cartierul Vienez by Nord One
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.

România

Cristian Pomohaci, vizat într-un nou dosar de pornografie infantilă
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.

Capitală Culturală

„Palatul coșmarurilor. Exorcism” la Casa Artelor din Timișoara
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.

România

Grindeanu, mesaj tranșant pentru Mureșan: „PSD nu va vota. Pierdem timpul”
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.

Eveniment

Motociclist dus la spital după un accident în zona Buziașului din Timișoara
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor. 4

Turism

Dulceață pe pâine în livada din Otelec. „Picnic în pustă” revine cu gusturi de toamnă și produse tradiționale
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.

Ştiri din Timiș

Tot mai aproape de inaugurare. Arena „Eroii Timișoarei” are și gazon
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici