Pasionații de muzică rock, dar și de mersul pe două roți sunt invitați la o nouă ediție a festivalului în aer liber „Rock pe 2 Roți”, organizat de clubul de motocicliști Road Patrol MC, filiala Lugoj. În cadrul evenimentului va avea loc și o serie de concerte susținute de formații precum Implant Pentru Refuz, Trooper, Sonatic sau Melmac Riders.
Cel mai frumos şi viu moment al Jazz TM s-a consumat vineri seara, în ultima zi de festival. O mulţime de oameni a dansat în ploaie, în Piaţa Victoriei din Timişoara, şi a cântat alături de The Cat Empire. Şi a turnat cu găleata! Anoushka Shankar a adus sunetele Indiei la Timişoara, iar Teo Milea a oferit publicului său o călătorie muzicală pe clape albe şi negre. Urmează Jazz TM 2015. Primăria a stabilit deja data celei de-a treia ediţii.
Timișoara a intrat în febra jazz-ului. Mii de oameni au asistat la concertele de joi, din cea de-a doua seară a Jazz TM, în centrul oraşului. Cap de afiş a fost Al Jarreau, un artist care are în palmares nu mai puţin de şapte premii Grammy. Muzicianul american a dovedit că îşi merită pe deplin renumele şi a cucerit şi Timişoara la 74 de ani: a ridicat lumea în picioare, a cântat şi a improvizat în aplauzele publicului. Seara nu a fost lipsită de surprize, dar muzicale şi plăcute de această dată.
Miercuri, 9 iulie, începe cea de-a doua ediţie a Festivalului Jazz TM în Piaţa Victoriei din Timişoara. Trei zile în care melomanii vor putea asculta artişti de renume mondial, cum ar fi Al Jarreau, Terri Lyne Carrington, The Cat Empire sau Anoushka Shankar. Tion.ro a lansat un nou concurs şi a pus la bătaie 3 invitaţii duble pentru festivalul internaţional de jazz al Timişoarei. Aflați care sunt câștigătorii.
Timişoara intră în febra jazz-ului. Săptămâna viitoare va avea loc cea de-a doua ediţie a Jazz TM. În centrul oraşului încep pregătirile: a fost delimitat cu garduri un perimetru, urmează să fie instalată scena şi celelalte echipamente – sonorizare, lumini, ecrane -, vor fi amplasate 400 de scaune în zona din faţa scenei, vor avea loc toate probele necesare, după care festivalul internaţional de jazz, care va aduce la Timişoara nume ca Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar sau Terri Lyne Carrington, va fi gata de start.
Azi în Timișoara
Vineri, 27 martie, se deschide Târgul de Paște. Vei fi purtat într-un traseu prin cele mai frumoase piețe istorice ale orașului – Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii – fiecare cu farmecul și povestea sa, reunite într-un concept care îmbină natura, arta și spiritul comunității.
Ştiri sportive
România a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026 după înfrângerea cu 1-0 în fața Turciei, în semifinala barajului disputată la Beșiktaș Park. Golul decisiv a fost marcat de Ferdi Kadioglu în minutul 53, iar cea mai mare ocazie a României a fost bara lui Nicolae Stanciu. Tricolorii rămân fără participare la un Mondial din 1998.
Ştiri din Timiș
Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Ştiri sportive
Comitetul Olimpic Internațional a decis introducerea unor reguli noi care limitează participarea în competițiile feminine, excluzând sportivele transgender. Măsura va intra în vigoare la Jocurile Olimpice din 2028, organizate la Los Angeles, și urmărește, potrivit CIO, asigurarea echității și integrității competițiilor.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz critică public firmele de utilități din Timișoara, acuzând lucrări făcute „în bătaie de joc”. Edilul spune că amenzile nu mai au efect și vrea să le afecteze imaginea, cerând și sprijinul cetățenilor.
6
Ştiri din Timiș
Fiecare om ar trebui să planteze un pom, spune o vorbă din bătrâni. Astfel, în weekend, 28–29 martie, timișenii au ocazia să transforme această tradiție în realitate, în cadrul unei noi acțiuni de plantare organizate de CODRU și promovate de Visit Timiș.
România
Guvernul a adoptat OUG privind carburanții într-o formă modificată: adaosul comercial este plafonat la media din 2025 (nu redus la jumătate), iar măsura se aplică timp de 3 luni, până la 30 iunie. Actul introduce și restricții la exporturile de motorină și țiței, precum și posibilitatea reducerii conținutului de biocarburant. Proiectul a generat tensiuni politice între PSD și PNL.
2