Localitatea timişeană Covaci a găzduit o nouă ediţie a deja cunoscutului festival Dacii Liberi. Concursuri inedite, prezentări de port tradiţional dacic şi roman, dar şi simulări ale luptelor purtate de cele două tabere, toate acestea au atras peste o sută de vizitatori pe stadionul din localitate. Urmăriţi o galerie foto de la eveniment!
„Plai cu noi!” Acesta este îndemnul lansat de trupa Teatrului Maghiar către publicul festivalului multicultural care se desfăşoară în acest sfîrșit de săptămână la Timişoara. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” se mută în perioada 14 – 16 septembrie la Muzeul Satului, unde ia parte la Festivalul Plai.
Specialităţi la grătar, fasole la ceaun, gulaş şi, bineînţeles, pahare pline, la cea de-a doua ediţie a „Festivalului Rachiului ”! Aşa sună promisiunea organizatorilor din Sânpetru Mare pentru sâmbătă, 15 septembrie.
O mulţime de timişoreni au ieşit sâmbătă la plimbare pe malul canalului Bega în cea de-a doua zi a Festivalului Bega Bulevard. Oamenii au putut asista la un exerciţiu de salvare susţinut de voluntarii de la SALVO, au avut ocazia să admire tot felul de ambarcaţiuni pe Bega, de la caiace şi canoe la bărci cu motor, să vadă demonstraţii de schi nautic şi să participe la diverse ateliere.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Street Art va avea loc în săptămâna 9-13 septembrie, la Timişoara.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara sunt invitați să devină ambasadori vizuali ai orașului lor, printr-un nou concurs de fotografie dedicat comunității locale. Proiectul „Orașul meu. Timișoara în imagini” revine în această primăvară cu o temă sugestivă – „Timișoara înflorită”.
Ştiri din Timiș
Un timișorean care a adus gustul Asiei de Sud-Est mai aproape de români a fost recompensat oficial pentru eforturile sale. Ambasadorul Republicii Indonezia în România și Republica Moldova, Meidyatama Suryodiningrat, s-a aflat sâmbătă într-o vizită informală la Timișoara, unde i-a oferit o distincție lui Dragoș Dubină.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara aduce în prim-plan o serie de evenimente dedicate publicului tânăr, în cadrul programului educațional EDUPOL de primăvară. Inițiativa își propune să apropie cultura de noile generații, prin spectacole de teatru, muzică live și experiențe interactive adaptate diferitelor categorii de vârstă.
Capitală Culturală
Trecerea la ora de vară capătă o dimensiune aparte la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, unde schimbarea este evocată printr-o piesă de patrimoniu cu valoare artistică și simbolică.
Eveniment
Un incident violent a avut loc în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 5, într-o stație de carburant din orașul Jimbolia, unde un bărbat a fost rănit în urma unei altercații.
3
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 6:40, pe DN6, între localitățile Sânnicolau Mare și Tomnatic. Un tânăr a ajuns la spital.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Imigrări, organizează un seminar de informare dedicat angajatorilor care au cetățeni străini încadrați în muncă. De asemenea, întâlnirea se adresează și persoanelor din afara țării interesate să lucreze în România.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Rahitismul este o afecțiune rară care afectează oasele, determinându-le să se înmoaie și să devină mai fragile, cu risc crescut de deformări și fracturi. Boala apare cel mai frecvent în copilărie, în perioadele de creștere rapidă, atunci când organismul nu are suficiente cantități de vitamina D, calciu sau fosfor, substanțe esențiale pentru dezvoltarea normală a sistemului osos.